Mergem Mai Departe | Elefant.ro nu se mai uită la profitabilitate. Livrează toate produsele de care este nevoie

Ce impact a avut criza coronavirusului în cazul retailerului online elefant.ro și ce planuri au reprezentanții companiei pentru perioada următoare? Am aflat în cadrul unui nou material din rubric Mergem mai departe.

„Mergem mai departe” este noua noastră secțiune de pe start-up.ro în care vom discuta cu afacerile din România despre modul în care au fost afectate de coronavirus, cum li s-a schimbat afacerea, ce măsuri au luat, care sunt planurile lor și cum se reinventează. În acest proiect suntem susținuți de Banca Transilvania, partener al afacerilor din România, de la cele mai mici la cele mai mari, pentru a transmite mai departe soluțiile pentru mediul de afaceri.


”Am depus toate eforturile că angajații și clienții să fie în siguranță. De mai bine de o săptămâna toți colegii de la sediu lucrează de acasă. Încă înainte de agravarea situației la nivel național, fără să mai așteptăm recomandările autorităților, am ales să ne protejăm angajații din pickup-points și totodată clienții și am optat pentru închiderea preventivă a acestor spații”, ne-au precizat oficialii elefant.ro.

Aceștia precizează faptul că au luat toate măsurile de protecție și la centrul logistic, colegii le acolo lucrând la cele mai înalte standarde de igienă. ”Sunt permanent protejați cu măști, folosesc mănuși de unică folosită și spațiile de depozitare precum și birourile celor de acolo sunt dezinfectate regulat”.

Focusul din prezent și din viitor

Potrivit oficialilor elefant.ro, compania funcționează normal, la capacitate maximă. ”Focusul nostru acum este să livrăm produsele necesare famiilor din toată țară care trebuie să rămână acasă, în siguranță. Până la urmă toți trebuie să continuăm să lucrăm de acasă, să avem grijă de copii și să ii ajutăm pe cât posibil să își continue educația pe timpul în care sunt închise școlile și grădinițele”, afirmă ei, menționând faptul că au observant observat și o modificare a comportamentului cumpărătorilor în această perioadă.

Astfel, clienții platformei preferă produsele care ajută familiile să reziste unei perioade de izolare prelungite, rămânând acasă în siguranță - produsele de îngrijire personală (de la mașini de tuns, la consumabile), jucăriile și toate produsele pentru copii, cărțile.

În privința plăților, achitarea contravalorii cumpărăturilor se face în acest moment în proporție de 50% cu cardul, în creștere de la 20%, iar tendința se va menține și în perioada următoare.

Livrare înainte de profitabilitate

”Pe scurt, ne concentrăm să asigurăm livrarea în perioada următoare a produselor de care este mare nevoie în acest moment, indiferent de profitabilitate. Trebuie să aprovizionăm familiile cu lucrurile absolut necesare”, ne-au declarant oficialii elefant.ro.

Aceștia mai spun că  le vor livra coletele acasă părin curier clienților care și-au comandat produsele cu ridicare de la pickup point și nu au reușit să le preia până la dată închiderii acestora. 

Recent, reprezentanții elefant.ro anunțau faptul că asigură transport gratuit la orice comandă plasată pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, dorind să contribuie la protejarea acestei categorii de populație, în contextul actualei situații de urgență generată de pandemia de COVID-19.

 


Citeste si