Elevii români, pe primul loc în competiția internațională de robotică de la Soci

Echipa AutoVortex, formată din elevi de la mai multe licee din Bucureşti șicondusă de profesorul Ionuț Panea, s-a clasat pe primul loc în cadrul competiției internaționale de robotică FIRST Tech Challenge Russia Open 2017. Evenimentul a avut loc între 3 și 5 februarie la Soci, în Rusia, elevii români stabilind un nou record mondial în competiţiile de robotică din seria FIRST Tech Challenge din acest sezon.

AutoVortex România a primit la ediţia din acest an a FTC Russia Open 2017 un punctaj-record de 295 de puncte, cel anterior fiind stabilit de o echipa din SUA (290 de puncte) cu o săptămână înainte. Prin această victorie, echipa s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, SUA, care se va desfăşura în luna aprilie a acestui an.

„La fiecare competiţie la care participăm, plecăm cu gândul de a câştiga, iar cea din Rusia nu a făcut excepţie. Am început să ne pregătim pentru concursurile de robotică de la finalul anului trecut, astfel că 2017 ne-a prins deja la competiţia de robotică din Coreea, unde am avut ocazia să testăm pentru prima dată roboţii. Toată munca noastră, a elevilor şi antrenorului din echipă, a fost premiată prin această victorie importantă în faţa echipelor paricipante la competiţia din Rusia şi sperăm să continuăm această evoluţie bună şi la următoarele concursuri din Israel şi Canada”, a declarat Ionuţ Panea, profesor coordonator al echipei AutoVortex.

Înfiinţată în 2011, echipa AutoVortex România este formată din peste 25 de creatori de roboţi, care se împart în mai multe sub-echipe în cadrul competiţiilor internaţionale: AutoVortex, AutoVortex Beluga, AutoVortex Flat Earth şi AutoVortex Transilvania. Membrii echipelor fac schimb permanent de informaţii şi idei pentru ca fiecare să dezvolte roboţi performanţi, care se pot adapta condiţiilor de concurs, pornind de la o strategie bine stabilită împreună cu profesorul Ionuţ Panea, coordonatorul acestui  ”ecosistem” de creativitate tehnologică.

AutoVortex România a participat cu 3 echipe în cadrul FTC Russia Open 2017, fiecare cu propriul robot, reuşind să se claseze pe primele două locuri, în urma etapei de calificări. Pentru a îndeplini cu succes tema globală #velocityvortex, stabilită de FIRST International, echipele din România au creat o alianţă, în finala competiţiei, pe care au câştigat-o cu ajutorul roboţilor Tancul (cubul negru) şi Felix (robotul omnidirecţional).

Evenimentele FIRST Tech Challenge au o mecanică relativ diferită de alte competiţii de robotică, în care toate echipele trebuie să formeze alianţe alături de alţi competitori, în faza finală, găsind metoda cea ma buna de a-şi învinge adversarii.

Robotul Tancul a fost realizat, sub coordonarea lui Ionuţ Panea, de echipa AutoVortex, formată din elevii  Ngo-Van-Marin Robert Ionuţ, Banciu Călin, Nichita Alexandru, Ion Rareş, în timp ce robotul Felix a fost dezvoltat de echipa AutoVortex Beluga, coordonată de Diaconescu Vlad Eduard, alături de elevii Bădici Rareş, Preda Andrei Gabriel şi Vasilescu Vlad. În cadrul competiţiei din Rusia a participat şi echipa AutoVortex Flat Earth alcătuită din antrenorul Szavuj Iosif şi elevul Szavuj Iosif Oliver.

În luna ianuarie, elevii au participat la Korea Robot Festival, unde a evoluat în semifinală, obţinând locul 3 la această competiţie de prestigiu din domeniul roboticii. Următoarele concursuri la care tinerii liceeni îşi vor testa roboţii vor avea loc în Canada (19 februarie), Israel (2 martie) şi la campionatele mondiale din St. Louis şi Houston din 20-29 aprilie.

Elevii din echipa AutoVortex au fost susținuți de BRD – Groupe Société Générale. Totodată, banca a susținut și echipa heRObotics, formată din patru elevi din Timișoara, pasionaţi de robotică. Aceștia au  reuşit să ajungă în Statele Unite ale Americii pentru a participa în finala concursului Zero Robotics, organizat de NASA și Agenția Spațială Europeană, pe 27 ianuarie.

În plus, BRD se implică în organizarea și promovarea a diverse competiţii şi programe care susţin dezvoltarea tinerei generaţii prin creativitate tehnologică şi inovaţie. Astfel, BRD FIRST Tech Challenge România este cel mai mare concurs de robotica din ţară. Organizat sub conceptul First Tech Challenge, acesta reuneşte peste 800 de elevi, 53 de echipe de liceu din 33 de oraşe. Evenimentul care urmează să se desfăşoare între 24 şi 26 martie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, îi încurajează pe liceeni să dezvolte roboți potrivit temei globale stabilite de FIRST International, aceasta fiind #velocityvortex. Echipa câștigătoare a BRD FIRST Tech Challenge România va participa în primavăra acestui an, în aprilie, la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, din SUA.

Cu ajutorul BRD a fost inaugurat laboratorul de robotică BRD FIRST Tech HUB, la Universitatea Politehnică din București, în care elevi și mentori au la dispoziție spațiu de lucru, echipamente și toate cele necesare pentru programarea și construirea roboților.



Citeste si