- 14 Martie 2017
Elevii români, printre cei mai slabi din Europa
Profesorul Eric A. Hanushek (Senior Fellow, Hoover Institution, Stanford), care lucrează cu OECD la acest program, a explicat în cadrul Romanian Business Leaders Summit ce poate face România pentru a îmbunătăți performanțele la testele PISA și ce efecte vor exista în economie. “La 15 ani după ce România va egala performanțele sistemului de educație din Slovacia la testele PISA (n.r. - aflată cu 3 locuri înaintea României), salariile angajaților români vor crește în fiecare an cu 15%”, a arătat profesorul american, care a mai subliniat că România trebuie să lucreze la calitatea actului didactic dacă vrea rezultate.
“Calitatea nu poate fi reglementată și încurajată, în mod obiectiv, altfel decât pe baza performanțelor elevilor și a evaluărilor profesorilor”, a explicat Hanushek, care a indicat și trei căi de creștere a calității profesorilor: evaluarea lor, eliminarea celor care fac mai mult rău pentru că sunt în interiorul sistemului de educație, decât în afara lui, și recompensarea performanțelor profesorilor.
Romanian Business Leaders promovează din 2015 performanța în sistemul educațional preuniversitar. În fiecare an, Proiectul MERITO recunoaşte public şi premiază profesorii valoroşi din România. Poveştile complete ale celor 20 de profesori MERITO sunt disponibile pe www.proiectulmerito.ro.