- 8 August 2018
Elon Musk se gândește să delisteze Tesla
Pe blogul oficial al companiei a fost publicat mailul pe care l-au primit ieri angajații Testa de la Musk, mail în care acesta încearcă să explice motivele din spatele acestei decizii. Sau indecizii. Pentru că, încă de la început, Musk spune că ”nu a luat o decizie definitivă în această privință”. Motivează, totuși, posibilitatea de a retrage Tesla de pe bursă pentru a crea ”mediul în care Tesla să opereze cel mai bine”.
”Mai devreme am anunțat faptul că mă gândesc să delistez Tesla la un preț de 420 de dolari/acțiune. Vreau să vă spun care este raționamentul din spatele acestei decizii și de ce cred că este cea mai bună cale pentru a merge înainte”, și-a început Elon Musk mailul către angajații săi.
”Cred cu toată ființa că putem opera cel mai bine în momentul în care toată lumea este concentrată pe execuție, atunci când putem rămâne focusați pe îndeplinirea misiunii noastre pe termen lung. […] Mi-aș dori să structurez următorul pas pentru Tesla astfel încât toți acționarii să aibă o șansă. Vor avea de ales între a rămâne investitori într-o firmă privată, ori își vor vinde acțiunile la un preț de 420 de dolari/acțiune. […] Intenția mea este ca toți angajații Tesla să continue să fie acționari în cadrul companiei, la fel ca în cazul SpaceX. Dacă ne vom delista, angajații ar avea în continuare posibilitatea de a-și vinde, periodic, acțiunile și să-și exercite opțiunile”, le-a scris Elon Musk angajaților săi.
Totodată, acesta a precizat faptul că deține 20% din companie și nu crede că acest lucru se va schimba dacă va hotărî să delisteze Tesla.
”Popunerea de a delista compania va necesita votul final al acționarilor. Dacă tot acest proces se va finaliza așa cum mă aștept, o Tesla privată va semnifica o oportunitate imensă pentru noi toți. În orice caz, viitorul se conturează a fi unul foarte bun și vom lupta în continuare pentru a ne îndeplini misiunea. Vă mulțumesc, Elon”, a concluzionat antreprenorul american.
După anunțul lui Musk, acțiunile Tesla au înregistrat o creștere de 11% pe bursă. Potrivit economica.net, operațiunea ar fi una dintre cele mai mari tranzacții de acest tip din istorie, cu o ţintă de preţ de circa 82 de miliarde de dolari, în baza unui preţ de 420 de dolari pe acţiune.