eMAG, acționar majoritar în aplicația de livrare de mâncare EuCeMananc

Platforma online de food delivery EuCeMananc anunță cooptarea eMAG în acționariatul companiei, cu scopul de a accelera dezvoltarea business-ului prin creșterea numărului de restaurante aflate pe platformă și astfel a varietății de mâncare care ajunge la clienții săi.

În urma tranzacției prin care eMAG va deține 54% din acțiuni, EuCeMananc va deveni o oportunitate de dezvoltare atât pentru restaurantele mari, cât și pentru cele mici. De asemenea, clienții platformei EuCeMananc vor putea beneficia de servicii de livrare mai rapidă, bazate pe tehnologia dezvoltată de eMAG și de o experiență îmbunătățită de navigare și cumpărare.

Platforma EuCeMananc este un business autohton, lansat în 2014, la Timișoara, iar acum este prezentă în 18 orașe din țară, având în plan dezvoltarea la nivel național și, ulterior, pe alte piețe. Antreprenorii care au fondat compania și care vor conduce dezvoltarea sunt Alin Șerban, CEO, Mihai Brenda, COO și Laurențiu Duță, CTO, creatorul platformei.

“Ne bucură acest parteneriat strategic care ne va ajuta să creștem business-ul într-un ritm mai accelerat și să ne urmăm planurile începute în urmă cu mulți ani. Este o piață foarte competitivă, dar acest lucru este benefic pentru utilizatorii de platforme de food delivery din România. Prin investiția eMAG obținem și o recunoaștere a muncii echipei și partenerilor EuCeMananc de până acum”, a spus Alin Șerban, CEO EuCeMananc.

“Combinând entuziasmul și experiența antreprenorilor care conduc EuCeMananc cu suportul pe care-l poate oferi eMAG, cred că putem dezvolta servicii foarte bune pentru clienți: număr mare de restaurante, proces foarte simplu de comandă, livrare rapidă. Această modalitate de comandă se va dezvolta foarte mult, din ce în ce mai mulți clienți preferă să comande mâncare online, iar noi vrem să ajutăm EuCeMananc să devină lider calitativ pe acest segment”, a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Serviciile oferite de EuCeMananc sunt disponibile atât prin aplicațiile Android și iOS cât și online pe www.EuCeMananc.ro. Platforma reunește în prezent ofertele a peste 600 de restaurante din 18 orașe precum București, Timișoara, Oradea, Arad, Brașov și Iași.



Citeste si