eMAG deschide cel mai mare showroom din provincie pe care îl va transforma în primul magazin drive-thru

Retailerul eMAG deschide la Sibiu cel mai mare showroom din provincie, această nouă inaugurare făcând parte din strategia companiei de extindere în mediul offline.

Noul showroom este primul deschis anul acesta de eMAG în afara Bucureștiului, după lansarea de luna trecută a magazinului offline din cadrul Galeriilor Titan.

Clienții eMAG vor putea testa în showroomul din Sibiu, înainte de a plasa o comandă, peste 600 de produse și accesorii expuse din categorii precum electrocasnice, electronice, produse și soluții IT, gaming, aparate de îngrijire personală și smart tech. Magazinul din Sibiu are o suprafață de aproape 600 de metri pătrați.

”Deschiderea showroom-ului din Sibiu, primul inaugurat anul acesta în provincie, face parte din strategia eMAG de extindere în zona de vest, pentru a fi mai aproape de și mai mulți clienți, oferindu-le cea mai bună experiență de cumpărare online și offline”, a declarat Sorin Dinu, Retail Director eMAG.

În plus, din luna septembrie, magazinul din Sibiu va fi transformat în primul eMAG showroom drive. Astfel, clienții care vor plasa o comandă online vor putea intra în posesia produselor fără să coboare din mașină.

Reprezentanții eMAG estimează că peste 80.000 de comenzi vor fi livrate anual aici.

eMAG a deschis primul showroom în 2008, în București, în cadrul Grant Shopping Center din cartierul Crângaşi. În prezent, eMAG are două showroom-uri proprii în Capitală și câte un showroom în orașele Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu și Timișoara. eMAG mai are două puncte de livrare proprii, în Băneasa și Pitești, și încă 202 puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poșta Română.



Citeste si