- 24 Mai 2022
eMAG Marketplace: comercianții au vândut mai mult cu 20% în afara granițelor
Programele dezvoltate de eMAG pentru sellerii din Marketplace în ultimul an au dus la o creștere a volumului vânzărilor cu 23% mai mare față de anul precedent, iar peste 47% dintre comercianții de pe platformă au înregistrat vânzări în creștere.
”Cu ajutorul instrumentelor digitale și programelor pe care le-am dezvoltat, antreprenorii de pe eMAG Marketplace și-au crescut afacerile anul trecut: eMAG Genius, reducerea taxei de livrare în easybox sau vânzările cross-border au susținut și vor continua să susțină această creștere. Acest lucru arată că eMAG Marketplace reprezintă o soluție care le oferă companiilor siguranță și stabilitate, ceea ce, într-un context macroeconomic marcat de incertitudini precum cel pe care îl traversăm, este extrem de important,” a declarat Stejara Pircan, Senior VP eMAG.
eMAG Genius, vânzări de două ori mai mari pentru sellerii din programUnul dintre programele-cheie care a susținut creșterea vânzărilor comercianților din Marketplace este eMAG Genius, cu ajutorul căruia au înregistrat vânzări de două ori mai mari. De asemenea, articolele înscrise în programul Genius au atras cu 70% mai mult trafic.
Începând din luna mai a acestui an, pentru produsele care nu sunt incluse în programul Genius, eMAG a redus taxa pentru livrarea la easybox la nivelul unic de 9,99 lei, simplificând experiența de cumpărare a clienților și cea de livrare pentru comercianți. Ca urmare a acestei lansări, ponderea livrărilor produselor din Marketplace la easybox a depășit 50%.
Creștere de 20% a vânzărilor cross-borderOdată cu dezvoltarea ecosistemului eMAG în regiune, afacerile locale s-au putut extinde și ele în regiune. Astfel, sellerii din România au listat 1,3 milioane de produse în eMAG Marketplace Ungaria, unde au înregistrat vânzări cu 20 % mai mari.
După lansarea programului de vânzare cross-border în Ungaria, în urmă cu aproape un an, eMAG pregătește lansarea unui program similar de sprijin pentru extinderea în Bulgaria.