- 9 Iulie 2024
Endeavor lansează un program de pregătire pentru startup-urile românești
Perioada de înscrieri se încheie pe 9 august 2024 iar programul este destinat exclusiv fondatorilor și percepe o taxă de participare de 2.000 euro per companie. Pe parcursul a șase luni, companiile selectate vor beneficia de o experiență personalizată, gândită astfel încât să acopere nevoile individuale ale fiecărei companii selectate în program.
Endeavor Scale Up – nevoia unui astfel de programEcosistemul antreprenorial din România este foarte activ și în plin proces de maturizare, cu un număr tot mai mare de business-uri care au succes la nivel global și care au ridicat runde semnificative de finanțare.
"Programul Endeavor Scale Up este un pas natural pentru noi în creșterea impactului asupra ecosistemului local, oferind expertiza Endeavor către un număr din ce în ce mai mare de antreprenori români. Nevoile startupurilor care au tracțiune locală, o rundă de finanțare de succes dar țintesc piețe regionale sau globale sunt mai complexe și necesită un set diferit de strategii și instrumente pentru a duce afacerile la un alt nivel de dezvoltare", afirmă Mihnea Crăciun, Director General, Endeavor România.
Ce presupune programul de Scale UpPe parcursul a șase luni, companiile selectate vor beneficia de o experiență personalizată, gândită astfel încât să acopere nevoile individuale ale fiecărei companii selectate în program.
Aducând împreună o rețea vastă de fondatori și mentori pe care ecosistemul Endeavor a creat-o în ultimii 27 de ani în peste 40 de piețe, Endeavor România le oferă fondatorilor selectați oportunitatea de a-și împărtăși provocările cu profesioniști experimentați, investitori din companii globale și fondatori care provin din piețe emergente, confruntându-se cu probleme similare, și care au reușit să scaleze la nivel global.
Programul începe cu o evaluare cuprinzătoare a provocărilor și punctelor forte unice ale fiecărei companii, rezultând într-un plan de acțiune personalizat pentru scalare.
Ulterior, participanții vor beneficia de sesiuni de mentorat unu-la-unu cu experți de top din industrie, investitori și operatori globali din rețeaua Endeavor, pentru a primit suport punctual pe provocările identificate.
Programul include de asemenea sesiuni care abordează nevoile specifice ale cohortei. Aceste sesiuni se vor concentra pe domenii critice, cum ar fi extinderea în alte piețe, accesul la capital, strategii de intrare pe piață (GTM) și/sau dezvoltarea echipei, acoperind toate aspectele esențiale ale creșterii afacerii.
“Programul Endeavor Scale Up reprezintă o dovadă a maturizării ecosistemului antreprenorial românesc și completează excelent programele existente de incubare. Ne dorim ca acest program să servească drept rampă de lansare startupurilor din România, să le ajute să devină scaleupuri de succes și să inspire un număr mai mare de români să aibă încredere în viziunea lor și să construiască companii care inovează cu adevărat”, spune Vargha Moayed, White Star Capital Venture Partner, Președintele Boardului Endeavor România.
Programul este destinat exclusiv fondatorilor și percepe o taxă de participare de 2.000 euro per companie. Perioada de înscrieri se încheie pe 9 august 2024 și poți aplica aici.
Programul este susținut de partenerul principal, UniCredit Bank, și implementat cu ajutorul companiilor reprezentate în boardul Endeavor România, precum Autonom, Dedeman, Globalworth, Banca Transilvania, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), RTPR, Centrico, EY.
Fondată în 1997, Endeavor este cea mai relevantă comunitate de antreprenori cu impact global. Endeavor România este o organizație non-profit lansată în februarie 2021.
Scopul Endeavor în România este să identifice, selecteze, mentoreze și accelereze creșterea antreprenorilor cu impact prin accesul la o perspectivă globală care să îi ajute să își multiplice impactul și să devină, la rândul lor, modele care inspiră și catalizează schimbare în comunitățile din care provin.
FintechOS, Druid AI și Creatopy sunt primele trei companii românești selectate în rețeaua globală, iar primele două au primit și finanțări din partea Endeavor Catalyst, fondul de investiții de tip Venture Capital al Endeavor. De altfel, anunțul privind includerea Creatopy in rețeaua Endeavor a fost făcut la începutul acestei luni.