Cum să-ți găsești ritmul de lucru când nu mai ai șef: episodul șapte NO.MAD Talks - despre eficiență și productivitate

De cele mai multe ori, freelancerii amestecă timpul personal cu cel profesional. De la o prezentare pentru client, până la spălatul vaselor este doar un pas. Află cum să-ți găsești ritmul de lucru când nu mai ai șef. Ori ești propriul tău șef.

Procrastinarea este cea care determină freelancerii să piardă timp, concentrare și bani. Dar care este secretul unei discipline corecte și cât de greu este să fie menținută? Freelancerii și antreprenorii pot afla răspunsul la toate aceste întrebări la a șaptea ediție NO.MAD Talks, ce va avea loc pe 24 ianuarie la MATER, începând cu ora 19.00.

Andrei Roșca, Change Strategist, cu peste 15 ani de experiență în antreprenoriat și 6 ani în coaching, vine la NO.MAD Talks să răspundă tuturor freelancerilor la întrebările despre cum să facă disciplina mai ușoară, să se motiveze și să-și mențină concentrarea atunci când pare imposibil.

“Ne-am propus să începem anul cu un subiect de care, credem noi, depinde succesul sau eșecul unui freelancer: disciplina. Când lucrezi pe cont propriu timpul chiar înseamnă bani, dar de multe ori uităm să-l apreciem și în loc să ne concentrăm, ne trezim că pierdem minute bune pe social media. Există niște tehnici pe care, dacă le aplicăm zilnic, devenim mai concentrați și mai productivi. Tehnici pe care cu siguranță o să le aflăm pe 24 ianuarie de la Andrei Roșca”, spune Iunieta Sandu, Co-Fondator, NO.MAD Talks.

Povestea aplicației Questo spusă la NO.MAD Talks episodul 7

Claudiu Petria, cofondator, Questo, aplicație mobilă pentru tururi self-guided, care îți arată orașul prin ochii localnicilor, va fi cel care va deschide evenimentul. El o să ne povestească care a fost procesul de la idee la implementare și cum a reușit să creeze o aplicație mobile care se află acum în toate orașele mari din România și în afară. Claudiu o să împărtășească cu participanții NO.MAD Talks cum s-a motivat când a trecut prin momente mai grele și cum a făcut să-și mențină concentrarea.

Intrare pe bază de donație

Participarea se face pe baza undei donații și rezervarea locului prin completarea acestui formular. Cauza acestei ediții este Taxiul cu Bomboane, un ONG care ajută copiii din spitalele de pediatrie și de la școlile cu nevoi speciale din București.

Evenimentul este organizat de doi freelanceri, Iunieta Sandu și Claudiu Jojatu, care și-au dorit să aducă comunitatea de freelanceri în același loc, să le ofere resurse gratuite și să le aducă în fața oameni cu povești de succes sau experți în diverse domenii. Pe Claudiu îl regăsiți și pe platorma BizTool.ro, unde își oferă expertiza în comunicare online și vă poate ajuta să realizați strategia digitală a firmei voastre. 



Citeste si