Țara care vrea să-și scoată propria criptomonedă

Probabil nu mai este o surpriză pentru nimeni faptul că această țară europeană are o abordare avangardistă când vine vorba despre tehnologie și modul în care implementează tendințele tech în modul său de guvernare.

Vorbim, desigur, despre Estonia, țara care a devenit, în ultimul deceniu, cea mai avansată societate digitală din lume. De exemplu, Estonia este prima țară din lume care a deschis un program de cetățenie virtuală. În esență, prin acest program, denumit e-Residency, orice persoană din lume poate să aplice pentru cetățenie care să asigure deschiderea unui business pe teritoriul țării. Cu ajutorul cetățeniei virtuale se pot semna documente în format digital, se pot autentifica documentele semnate, se poate deschide o companie într-o singură zi și ți se permite să declari taxele online.

De altfel, chiar directorul programului de e-Residency, Kaspar Korjus, scria într-o postare pe Medium, citată de TechCrunch, faptul că țara sa ar putea acorda niște token-uri pentru monedă virtuală printr-un ICO (Initial Coin Offering), un proces ce poate fi asemănat cu cel al unei listări pe bursă. Ideea din spatele acestui ICO este aceea de a strânge niște fonduri suplimentare pentru economia țării.

Omul din spatele monedei virtuale Ethereum, Vitalik Buterin, este unul dintre consilierii acestui proiect, iar guvernul estonian a început deja să ceară părerea oamenilor din industria tech.

Potrivit reprezentantului programului e-Residency, banii care ar fi strânși prin acest ICO ar putea fi folosiți în cadrul unui fond de investiții, condus, în parteneriat, de guvern și de companii private. Acești bani ar urma să fie folsiți pentru investiții în noi tehnologii, atât pentru sectorul public, cât și pentru companii fondate de cetățeni estonieni și de e-cetățenii țării (în prezent s-au înscris peste 22.000 de persoane din 138 de țări și sunt lansate peste 3.530 de companii).

Din nou, Estonia dovedește că este un early-adopter. Cum vi se pare ideea estonienilor?



Citeste si