European FinTech Hackcelerator, programul care te ajută să ajungi cu startup-ul în Asia

Până la finalul lunii septembrie, fintech-urile din România și din restul Europei pot aplica pentru un loc în cadrul programului European FinTech Hackcelerator, inițiat de Accelpoint Accelerator, o organizație cu sediul în Polonia. Scopul acestui program este de a le facilita accesul pe piața din Asia.

Punctul final al programului și poarta de intrare în Asia este Singapore FinTech Festival, unul dintre cele mai mari evenimente de profil din toată lumea, care are loc între 7 și 11 decembrie 2020.

Prin aplicarea în cadrul European FinTech Hackcelerator startup-urile vor avea ocazia să-și prezinte afacerile în fața unui grup de investitori, experți și manageri de companii cu experiență, în cadrul Demo Day-ului care va avea loc pe 10 decembrie la Singapore FintTech Festival.

Programul european de accelerare este susținut de peste 20 de organizații din Europa și Asia, precum Seedstars, Startup Wise Guys, Enterprise Singapore, Singapore Economic Development Board (EDB) sau Polish Investment & Trade Agency.

Câștigătorul ediției europene va primi un premiu în valoare de 20.000 de dolari, va participa timp de 12 săptămâni într-un accelerator virtual alături de experți din Singapore.

În plus, câștigătorul European are șansa de a primi un premiu cash în valoare de 50.000 de dolari, acest premiu fiind rezervat pentru cele mai bune 3 startup-uri din competiția globală FinTech Hackcelerator.

De reținut e faptul că toate activitățile din cadrul programului European FinTech Hackcelerator vor avea loc online.

Aplicațiile pentru European FinTech Hackcelerator se pot face accesând acest link și sunt deschise până pe data de 30 septembrie 2020. Mai multe detalii puteți afla aici. 



Citeste si