Facilități fiscale de care se pot folosi antreprenorii români

Legislația din țara noastră cuprinde, pe lângă nenumărate obligații fiscale, și o serie de facilități de care antreprenorii se pot folosi pentru a-și finanța afacerile sau pentru a-și fideliza angajații. Specialiștii EY România au prezentat câteva soluții în cadrul conferinței Fast Forward Business Summit, organizată de wall-street.ro și start-up.ro.

Una din facilitățile prea puțin utilizate de companiile românești este cea acordată pentru structurile de tip holding. ”Chiar dacă din punct de vedere al legislației comerciale nu avem acest concept, fiscal există din 2014 și funcționează la fel de bine ca în alte țări, precum Cipru, Luxemburg, Malta sau Olanda. Practic, orice firmă din România care deține cel puțin 10% din altă societate este scutită de impozitul pe dividendele încasate de la acea societate”, a explicat Gabriel Sincu, partener asociat EY România. Există, însă, și o condiție - participația trebuie să fie mai veche de un an.

În plus, în momentul în care participația este vândută, venitul astfel obținut este scutit de impozit. În schimb, dividendul încasat din holding este de acționar este impozabil, însă cu 5%.

Facilități pentru R&D

O altă facilitate puțin cunoscută este cea de care pot beneficia companiile care activează în domeniul R&D - cercetare-dezvoltare - sau care au departamente dedicate acestui scop. Astfel, potrivit reprezentantului companiei de consultanță și audit EY, o firmă care desfășoară astfel de activități are posibilitatea, legal, să își deducă 150% din cheltuielile de cercetare-dezvoltare la calculul impozitului pe profit. 

Încă o facilitate de care pot beneficia firmele românești este cea referitoare la scutirea de impozit pentru profitul reinvestit în echipamente tehnologice sau IT și software, inclusiv dacă acestea sunt achiziționate în leasing.

Citiți mai multe despre scutiri și scheme de fidelizare pentru angajați pe wall-street.ro.



Citeste si