- 31 Ianuarie 2024
Factory Bootcamp: învață să devii un lider pentru echipa ta
În cele două zile ale Factory Bootcamp, antreprenorii vor învăța despre surse de finanțare, strategii de marketing, modalități de promovare și de creștere în ecommerce, despre cum să devină vânzători mai buni dar și lideri pentru echipele lor.
De asemenea, participanții își vor prezenta afacerea și vor trece prin sesiuni de workshop alături de specialiști în antreprenoriat, astfel încât să-și consolideze planul de business.
Workshop - comunicarea non-violentă pentru un management mai bun al echipeiEste destul de greu să dezvolți o afacere dacă nu ai alături de tine echipa potrivită. Și este și mai greu să-ți aduci echipa pe aceeași lungime de undă și să o aliniezi la vizunea ta. Empatia și o comunicare eficientă cu echipa pot fi două chei pentru succes.
Cum poți avea un business cât mai eficient prin tehnici de empatie?
Eficiența unui business este o direcție care poate ajuta afacerile să crească atât în plan intern, cât și în dezvoltarea și relația cu clienții. Comunicarea nonviolentă este practicată de mai bine de 50 de ani în întreaga lume, cu aplicabilitate atât în relațiile de familie și cuplu, cât și în business.
Principiul de la care pornește comunicarea nonviolentă este unul destul de simplu, acela că oamenii își doresc să găsească empatie și compasiune ca o stare implicită, pe care să le folosească în gestionarea relațiilor, pentru o formulă de tip ”win-win”.
Alexandru Moldovan, specialist în comunicare nonviolentă, este trainerul de la Factory Bootcamp, pe 16 și 17 februarie 2024, de la care vei învăța despre empatie în business și cum să fii un lider adevărat pentru echipa ta. Înscrie-te aici pentru o șansă de a fi ales să participi la Factory Bootcamp 2024.
Alexandru a creat mereu contexte în care oamenii să își poată arăta adevăratul potențialul. De la zeci de tabere de cercetași, la sute de traininguri pentru companii și până la director de resurse umane de multinațională, Alexandru este recunoscut de colaboratorii săi ca un dedicat strateg în cultura organizațională, trainer de comunicare și coach pentru antreprenori.
El pune în centrul abordării sale concepte contraintuitive când cauți productivitatea și profitul într-o piața concurențială: nonviolența și empatia. A „găsit” comunicarea nonviolentă în 2015 citind-o ca și tehnică de parenting.
Ce trebuie să pregătești dacă vii la Factory Bootcamp?
Este important să știi că cele două zile vor fi folosite pentru a face business-urile mai viabile. De asemenea, discuțiile vor continua după cele două zile de eveniment.
Ce trebuie să pregătești atunci când vei fi acceptat pe unul dintre cele 25 de locuri gratuite la Factory Bootcamp?
- Să știi să prezinți afacerea ta în 5 minute
- Chestiunile de bază ale planului de afaceri de mai sus
- Lipsurile pe care le are afacerea sau ideea ta de afaceri astăzi - ce ai nevoie pentru a duce lucrurile mai departe?
- În timpul celor două zile vei completa aceste lipsuri cu strategii pe care urmează să le implementezi, cu ajutorul speakerilor, participanților și experților de la Raiffeisen Bank.
Sunt doar 25 de locuri la Factory Bootcamp. Înscrie-te în formularul de aici care se completează în 5 minute.
Factory Bootcamp este un eveniment organizat de start-up.ro și de Raiffeisen Bank. Evenimentul este realizat cu sprijinul Premier Catering & Events, Delicatera și Tchibo.