Finanțare pentru startup-urile de cybersecurity

Glasswing Ventures, o firmă de venture capital specializată în investiții în startup-uri early-stage, a strâns peste 100 de milioane de dolari și își propune să susțină financiar proiecte axate pe inteligență artificială.

Domeniile pe care fondul de investiții le vizează sunt cybersecurity și enterprise software, scrie Venture Beat. Iți doresc, totuși, ceva în plus: să aibă o componentă de machine learning, un subdomeniu al tehnologiei AI.

Având la dispoziție 112 milioane de dolari, Glasswing își dorește, în următoarele luni, să susțină între 15 și 20 de startup-uri în faza de seed, suma pe care fondul o va acorda pentru finanțări variind între 1,5 milioane de dolari și 3 milioane de dolari (jumătate din valoarea totală a fondului).

În țara noastră, Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender, cel mai mare producător român de software, a anunțat recent că va lansa un incubator pentru startup-urile din zona de securitate cibernetică. Pentru lansarea acestui program de incubare, Bitdefender are un buget de 1 milion de euro, valoarea finanțărilor oferite startup-urilor care vor fi incluse în program (incubarea va dura cel puțin 6 luni) pornind de la 50.000 de euro.



Citeste si