Finanțări UE: 2,5 mld. € pentru investiții în dezvoltare, retehnologizare, digitalizare, reciclare sau energie regenerabilă

Un număr de 7 axe de finanțare cheie, ce totalizează peste 2,5 miliarde de euro, vor fi deschise în următoarele luni, iar companiile pot depune proiecte pentru proiecte de dezvoltare, retehnologizare, digitalizare, reciclare sau energie regenerabilă pe care doresc să le finanțeze prin fonduri europene.

Peste 2,5 miliarde euro vor avea companiile la dispoziție în următoarele luni pentru investiții în dezvoltare, retehnologizare, digitalizare sau investiții în creșterea eficienței energetice, arată o analiză REI, unul dintre cele mai mari grupuri de companii specializat în atragerea de finanțări nerambursabile din fonduri europene și ajutoare de stat pentru companiile din România.

”Fie că vorbim de start-up, IMM, fie că sunt companii mari sau chiar multinaționale cu prezență la nivel local, în următoarele luni se anunță deschiderea a cel puțin 10 apeluri de sprijin pentru companii din diferite domenii de activitate. Recomandăm tuturor potențialilor beneficiari interesați de investiții în tehnologie, dezvoltare, care urmăresc să achiziționeze echipamente software și hardware sau care caută să își sporească eficiența energetică prin montarea de panouri fotovoltaice să urmărească cu atenție comunicările din spațiul public și sa înceapă de pe acum pregătirea documentației, cu specialiști sau cu o echipă de consultanți profesioniști, cu istoric și care pot oferi garanții contractuale pentru proiectele în care sunt implicați”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI.

Ce apeluri se deschid în următoarea perioadă POC 4.1.1 - Investiții în retehnologizarea IMM

Alocare: 238 mil. EUR

Autoritate responsabilă: MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene)

Finanțare: între 50.000 - 500.000 EUR / companie, în limita a de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019;

Deschidere sesiune: 23 – 29 august

Solicitanți eligibili: Microîntreprinderi și IMM, din următoarele sectoare eligibile:

  • Clasa C - Industria prelucrătoare (fără codurile 11 - fabricare băuturi, 12 - fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției);
  • Clasa F - Construcții;
  • Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor;
  • Clasa H - Transport și depozitare;
  • Clasa I - Hoteluri și restaurante (doar pentru activitatea de serviicii de cazare și echipamente și mobilier specific de alimentație publică).

Criterii de eligibilitate:

  • Societatea a înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare, în anul 2019;
  • Societatea a fost înființată până la data de 31.12.2018 inclusiv;
  • Societatea nu se afla în dificultate la 31 decembrie 2019;
  • Nu a mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri europene, în ultimii 5 ani;
  • Se angajează să prezinte dovezi privind rezonabilitatea costurilor pentru investițiile pentru care se solicită ajutorul de stat;
  • Minim 20% din valoarea proiectului sunt investiții care atestă caracterul verde - solicitanții au obligația să depună la cererea de finanțare analiza de mediu (DNSH).

Cheltuieli eligibile:

  • Achiziția de utilaje, echipamentele tehnologice, inclusiv IT&C, software, mobilier, echipamente informatice, birotică;
  • Achiziția de automobile, transport și distribuție;
  • Echipamente pentru creșterea eficienței energetice;
  • Cheltuieli cu achiziția de brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice.

Observație: Pentru justificarea bugetului proiectului, beneficiarul trebuie să prezinte minimum 2 oferte de preț pentru fiecare achiziție de bunuri/servicii/lucrări, documente care vor fi atașate cererii de finanțare.

”POC 4.1.1 este o axă complexă, pe bază de punctaj, unde este stabilită o grilă specifică, iar cu cât o companie aplicantă are un punctaj mai mare, cu atât va avea o prioritate în obținerea finanțării dorite. Sunt punctate scăderea rulajului în 2020 vs. 2019, scăderea ratei profitului operațional 2020 vs. 2019, rata rentabilității activității operaționale, dacă investiția este sau nu realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanței comerciale, precum și dacă se bifează o creștere a productivității muncii în anul 3 de sustenabilitate. Beneficiarii trebuie să selecteze foarte atent consultantul cu care aleg să lucreze pentru a nu risca corecții financiare sau chiar să returneze intergral ajutorul primit”, a mai precizat Roxana Mircea.

Ghidul solicitantului este disponibil aici. 

POC 4.1.1 BIS – Investiții pentru companiile din construcții și industria panificației

Alocare: 179 mil. EUR

Autoritate responsabilă: MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene)

Finanțare: între 50.000 - 500.000 EUR / companie, în limita a de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019;

Deschidere sesiune: 20 – 26 septembrie

Solicitanți eligibili: Microîntreprinderi și IMM, din următoarele sectoare eligibile:

  • industria alimentară, panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare;
  • construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții.

Criterii de eligibilitate:

  • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în exercițiul financiar 2021;
  • sunt înființate până la data de 31 decembrie 2020 inclusiv;
  • se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
  • nu sunt considerate întreprinderi în dificultate în anul 2021;
  • nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități.

Cheltuieli eligibile:

  • cheltuieli pentru renovarea/modernizarea spațiilor de producție;
  • cheltuieli pentru investiția de bază, printre care:

o dotări - utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, inclusiv IT&C, tehnologii software, dotări independente;

o cheltuieli cu achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;

o cheltuieli cu achiziționarea de mijloace de transport auto care sunt necesare activității de producție/servicii, transport și distribuție;

o cheltuieli cu achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie.

  • cheltuieli cu transformarea digitală;
  • taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă.
Schema de ajutor de stat pentru investiții în industria prelucrătoare (producție)

Alocare: 300 mil. EUR

Autoritate responsabilă: Ministerul Economiei

Deschidere sesiune: Septembrie 2022

Solicitanți eligibili: start-up, microîntreprinderi, IMM, întreprinderi mari

  • Clasa C - Industria prelucratoare
  • Clasa F - Construcții 

Criterii de eligibilitate:

  • Societatea nu are datorii la bugetul de stat;
  • Nu este considerată întreprindere în dificultate;
  • Nu se află în procedură de executare silită, insolvență, faliment ori reorganizare judiciară;
  • Nu a mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri europene, în ultimii 5 ani pentru aceleași categorii de activități;
  • Minimum 10% din valoarea proiectului reprezintă investiții care atestă caracterul verde.

Cheltuieli eligibile:

  • Costurile investițiilor în active corporale și necorporale;
  • Costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiții inițiale, calculate pe o perioadă de doi ani; SAU
  • O combinație între 1) și 2) care să nu depășească suma de la cifra (1) sau (2), în funcție de care dintre acestea este mai mare.
  • „Schema de ajutor de stat de la Ministerul Economiei este așteptată cu mare interes de mediul de afaceri, întrucât este văzută ca o continuare a binecunoscutei Scheme reglementate de HG 807/2014, pe care s-au derulat proiecte de sute de milioane de euro. HG 807/2014 a avut o ultima alocare, de circa 150 milioane euro, pe o sesiune deschisă timp de 45 de zile, între 15 iunie și 26 iulie, unde doar noi am depus 24 proiecte în cuantumul valorii disponibile, de peste 200 milioane euro. Proiectele care nu vor trece de HG 807 vor fi pregătite și depuse pe noua schemă de la Ministerul Economiei, unde ne așteptăm ca zeci de companii să apeleze la finanțare pentru dezvoltarea business-ului în perioada următoare”, a punctat Roxana Mircea.

    Digitalizarea companiilor (PNRR)

    Alocare: 500 mil. EUR

    Autoritate responsabilă: Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării

    Finanțare: între 30.000 și 100.000 EUR / companie

    Solicitanți eligibili: microîntreprinderi, IMM

    Deschidere sesiune: Septembrie 2022

    Cheltuieli eligibile:

    • Achizitionarea de echipamente hardware TIC (inclusiv cheltuieli de instalare, configurare, punere în funcțiune);
    • Achizitionarea și/sau dezvoltarea aplicațiilor software/licențelor necesare implementării aplicației de proiect, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;
    • Achiziționarea/realizarea unui website de prezentare a companiei;
    • Cheltuieli aferente achiziționării soluțiilor IT pentru comerțul electronic.

    „Digitalizarea este cheia dezvoltării business-ului românesc, iar o serie de măsuri cum sunt cele prevăzute în viitoarea finanțare prin PNRR sunt o gură de oxigen pentru microîntreprinderi și IMM. Tehnologia aduce o simplificare a activităților într-o companie, o eficientizare a costurilor și un mai bun management al timpilor și echipelor, precum și crearea unui focus pe activitățile cu adevărat importante. Credem că această Măsură de sprijin va fi de mare interes pentru companii, iar cereri primim constant în această direcție. Așteptăm cu interes Ghidul consultativ care va fi publicat în perioada următoare, pentru a identifica principalele condiții ale aplicanților și demararea pregătirii dosarelor”, a mai precizat specialistul REI. 

    Modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare și balneoclimatice

    Alocare: 500 mil. EUR

    Autoritate responsabilă: Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

    Finanțare: Maximum 50% sprijin nerambursabil pentru cel mult 200.000 EUR/proiect;

    Solicitanți eligibili: IMM care activează în stațiuni balneare și balneoclimatice

    Deschidere sesiune: Septembrie - Octombrie 2022

    Criterii de eligibilitate:

    • Nu sunt supuși concordatului preventiv, procedurilor pentru lichidare, insolvență, faliment, dizolvare, reorganizare judiciară, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;
    • Nu au datorii la bugetul general consolidat;
    • Au înregistrat profit operațional din activitatea curentă/operațională respectiv din activitatea de exploatare, în unul din ultimele trei exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare
    • Mențin pe toată perioada contractuală activitatea pentru care au primit finanțare și un număr mediu anual de angajați cel puțin egal cu cel de la depunerea cererii de finanțare;
    • Deţin un drept asupra imobilului/terenului, respectiv proprietate, concesiune sau închiriere pe termen lung, valabilă pentru o perioadă de minimum 10 ani de la data depunerii cererii de finanţare.

    Cheltuieli și activități eligibile:

    • Extinderea și reabilitarea de structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, alimentație publică și tratament balnear;
    • Construcția, extinderea și reabilitarea obiectivelor culturale (amfiteatre în aer liber, trasee educative), sportive (terenuri de sport) și de agrement (piscine cu factori naturali de cură, tobogan acvatic, sanie de vară, tir cu arcul, sală bowling, parc aventură copii și adulți, centre echitație, centre închiriere biciclete, trotinete, patinoar, teren minigolf, pistă carting, tubing de vară/iarnă, parcuri tematice) din stațiunile balneare și balneoclimatice;
    • Cheltuieli cu racordarea la utilităţi - asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
    • Dotări, utilaje, echipamente tehnologice, inclusiv IT&C, tehnologii software şi funcţionale cu și fără montaj necesare funcţionării obiectivului investițional;
    • Cheltuieli cu achiziţionarea de instalaţii/ echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile.
    Ce alte apeluri s-au deschis sau se vor deschide în perioada următoare 

    Pe lângă cele 7 axe majore de sprijin din domeniile cheie, ce totalizează sprijin de circa 2,5 miliarde euro pentru companii, alte Scheme de mai mici dimensiuni, ce totalizează alte sute de milioane de euro în sprijin nerambursabil se vor deschide pe parcursul lunilor următoare. Printre acestea:

    • Investiții în sectorul vinicol (realizarea de investiții destinate îmbunătățirii performanței generale a întreprinderii vinicole creșterea competitivității prin producerea sau comercializarea produselor viticole, alocare 47,7 mil. EUR, destinat microîntreprinderi și IMM);
    • Microindustrializarea (promovarea producției interne și a conceptului „Fabricat în România, alocare 50 mil. RON, destinat IMM);
    • Comerț și servicii (îmbunătățirea performanțelor economice și tehnice ale IMM, alocare 50 mil. RON);
    • Start-up Nation (pentru care este deja deschisă sesiunea, se acordă finanțări cuprinse între 20-40.000 euro companiilor la început de drum).

    ”La finalul anului, cel târziu începând cu luna ianuarie a anului viitor, companiile vor avea la dispoziție și finanțări prin Programul Operational Regional (POR), cu alocare de peste 1,5 miliarde euro, fonduri nerambursabile ce vor putea fi folosite în producție, servicii (HoReCa, IT), reciclare, organizare evenimente etc.”, a conchis Roxana Mircea.



    Citeste si