- 19 Iulie 2022
Finanțare pentru un startup medical care redă independența persoanelor cu mobilitate scăzută
Produsul reprezintă o premieră pe piața medicală, este primul sistem de ”self transfer” de acest fel, și este construit în San Diego conform standardelor FDA (Administrația pentru alimente și medicamente).
Cu ajutorul lui, în mai puțin de un minut, orice persoană cu mobilitate redusă se poate muta singură din pat în căruciorul cu rotile. Inovația îi ajută atât pe pacienți, cât și pe cei care lucrează în spitale și alte instituții medicale.
Până acum, mutarea se făcea doar cu asistență din partea cadrelor medicale sau aparținătorilor care, nu de puține ori, ajung să aibă probleme și accidente la spate, compensațiile ajungând la 20 de miliarde de dolari, anual, în SUA.
Domeniul tehnologiei medicale este unul de interes pentru Fortech Investments, fiind un segment în care compania de investiții deține o experiență tehnică vastă. Ca și divizie a unei firme de servicii, compania investește activ în start-up-uri din industrii pe care le cunoaște și în care activează, tocmai pentru a le oferi toate resursele și cunoștințele care să îi ajute pe fondatori să avanseze și să își crească companiile mai rapid decât ar face-o pe cont propriu.
Această investiție vine după ce, anul trecut, Fortech Investments a investit și în Telios, un start-up românesc de telemedicină.
“Am ales să investim în UpLyft în primul rând pentru că ne-a impresionat produsul lor și gradul de inovație pe care au reușit să îl aducă în acest domeniu. Este un produs care are un impact vizibil asupra calității vieții oamenilor și a îmbunătățirii condițiilor din instituțiile medicale. De asemenea, suntem atenți și activi în această nișă de home-care, după ce anul trecut am investit în Telios, un alt start-up care inovează domeniul medical și vom căuta să profităm cât mai mult de sinergia pe care o creează start-up-urile din portofoliu cu activitatea pe care o desfășoară Fortech,” declară Valentin Filip, Director de Investiții în cadrul Fortech Investments.
UpLyft are o echipă solidă în spate, cu membri cu experiență și vechime în industrie, care au ajutat produsul să ajungă unde este în prezent. Povestea a început într-un garaj, în 2016, după ce fiul unui prieten al fondatorului Anton Simson a devenit paraplegic în urma unui accident de bicicletă.
Treptat, acesta a început să caute o soluție pentru a le ușura părinților munca. Cinci ani și nouă prototipuri mai încolo, produsul a ajuns în forma finală și fondatorii își îndeplinesc misiunea de “a readuce independența celor care suferă de probleme de mobilitate și să îi protejeze pe cei care au grijă de ei, evitând leziunile provocate de ridicarea manuală a pacienților,” spune Craig Misrach, Președinte și CEO al UpLyft.
Până acum, compania UpLyft a primit deja pre-comenzi în valoare de 200.000 de dolari și au 15 patente americane și internaționale. Cu această nouă rundă de finanțare de 760.000 de dolari (din care 185.000 de la Fortech Investments) vor mai produce o serie de aparate și își vor extinde potențialul de vânzări și promovare, atât în rândul pacienților cât și în rândul instituțiilor.