- 22 Aprilie 2019
Investitorii care oferă împrumuturi la termen startup-urilor europene
După rebranding, grupul financiar, care se numește Flashpoint, lansează un fond de Venture Debt dedicat startup-urilor tech din Europa Centrala și de Est și Israel, cu o valoare țintă de 50 de milioane de euro.
Venture Debt este un împrumut la termen cu rolul de a ajuta startup-urile să-şi finanţeze operaţiunile şi să acceseze expertiză, fără diluarea participației acționarilor existenți.
“Business-ul nostru s-a extins în mod semnificativ în ultimii ani şi am realizat că viziunea noastră este să dezvoltăm o afacere de top bazată pe mai multe produse de investiţii şi asset management dedicată Europei Centrale şi de Est şi Israelului şi nu doar un fond de capital de risc de succes”, a declarat Alexander Konoplyasty, Managing Partner Flashpoint.
“Punctul de aprindere (flashpoint) este cea mai mică temperatură la care vaporii unui material se aprind. Considerăm că şi noi creăm un punct de aprindere oferind capital şi expertiză startup-urilor în care investim”, a adăugat Michael Szalontay, Managing Partner Flashpoint.
Lansarea Venture Debt este parte a strategiei Flashpoint de construcție a unei platforme de investiţii multi-product, care investeşte în startup-uri din domeniul software în Europa Centrală şi de Est şi Israel.
Michal Jozwiak, în trecut Senior Vice President pentru private debt, mezzanine şi private equity în echipa din Europa Centrală şi de Est a Darby Private Equity (Franklin Templeton Investments), va fi Managing Partner al Flashpoint Venture Debt.
În cele din urmă, Flashpoint a anunţat că Edward Nicholson se va alătura grupului în calitate de General Partner şi Preşedinte al Consiliului Consultativ al Flashpoint. Edward a fost directorul executiv şi preşedintele Brunswick Investment Bank, achiziţionată de UBS, având o implicare decisivă în dezvoltarea companiei și ajutând-o să devină una dintre afacerile de top din domeniul finanţelor din Europa de Est.
Odată cu anunţul privind noul său brand, mutarea strategică de extindere a ofertei sale dincolo de equity financing şi întărirea echipei sale executive, Flashpoint îşi întăreşte poziţia de grup financiar de top din sectorul de tehnologie din Europa Centrală și de Est şi Israel.
În iunie, fondul Flashpoint va fi prezent la Techsylvania, evenimentul de tehnologie ce va avea loc la Cluj-Napoca între 8 și 11 iunie 2019, participând de asemenea în programul de training pentru echipele selectate pentru competiția Startup Avalanche, care oferă premiu o investiție de 100.000 de euro celui mai promițător startup early stage.
Fondat în 2012, Flashpoint este un grup financiar internaţional care administreză fonduri equity şi debt, investind în companii de software fondate de antreprenori din Europa Centrală şi de Est, Israel, Finlanda, Ţările Baltice, Armenia, Belarus, Rusia şi Ucraina.
Flashpoint are o echipă formată din 16 profesionişti, având sedii în Israel, Ungaria, Polonia, Letonia şi Rusia. Grupul a investit deja în Europa, Israel şi Rusia, inclusiv în compania Shazam (achiziţionată de Apple), Chess.com, Guesty din Israel, Growbots şi Estimote în Poloia, BonusWay în Finlanda.