- 7 Martie 2023
Flip.ro, primii 3 ani: business de 36 mil. euro. Impactul în economia circulară
Astfel, în primul an de activitate, Flip a înregistrat o cifră de afaceri de 2.5 milioane euro. În anul 2021, cifra de afaceri a crescut la 13 milioane de euro, iar în anul 2022, cifra de afaceri s-a triplat, ajungând la 36 de milioane de euro.
Compania a crescut de la 10 angajați în primul an de activitate, la peste 160 în prezent, dintre care 83 sunt specialiști în echipa de service.
Spațiul a crescut și el, de la 30 mp în 2020, la peste 1000 mp astăzi, pentru a acomoda service-ul propriu la cele mai înalte standarde tehnice.
Totodată, în acești 3 ani de activitate, impactul pozitiv pe care modelul de business îl aduce mediului înconjurător, dar și mediului de afaceri și publicului larg au susținut misiunea companiei. Conform datelor Flip, un smartphone recondiționat reduce cu 63%, în medie, consumul de CO2 asociat cu producerea de telefoane noi.
Prin activitatea sa, start-up-ul românesc a contribuit, până acum, la salvarea a 3188 de tone de CO2, echivalentul potențialului de compensare a carbonului a 4 păduri de dimensiunea Parcului Herăstrău.
Flip.ro este un marketplace înființat la finalul anului 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din România care cumpără și vând telefoane recondiționate. Ca și în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de 12 de luni, 30 de zile drept de retur, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea unui telefon recondiționat contribuie la protejarea planetei.
Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 160 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria și Ungaria. Până acum peste 210.000 de clienţi au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou.