- 8 August 2019
FlixBus, încă o rundă de finanțare pentru extindere globală. Evaluare de peste 2 mld. de dolari
În luna iulie, compania a anunțat investiții substanțiale din partea TCV și Permira, cât și noi finanțări din partea HV Holtzbrinck Ventures și a Băncii Europeane pentru Investiții.
Capitalul atras va fi utilizat pentru a susține extinderea la nivel global, dar și pentru lansarea unui serviciu nou, FlixCar, o platformă de ride sharing care va completa serviciile existente FlixBus, FlixTrain și platforma FlixCharter.
Poziția de lider de piață în Statele Unite ale Americii este una dintre prioritățile FlixBus încă de la intrarea pe piață anul trecut, iar în 2020 compania își propune să aducă autocarele verzi în două noi piețe - America de Sud și Asia.
În ceea ce privește brandul FlixTrain, investiția va ajuta la extinderea trenurilor verzi în noi țări din Uniunea Europeană odată cu liberalizarea pieței feroviare în 2020, cât și consolidarea produsului pe piața din Germania unde FlixTrain operează deja câteva rute importante.
“Suntem copleșiți de entuziasmul unor investitori renumiți care vor să ne ajute să oferim servicii de mobilitate inteligente, accesibile și sustenabile cât mai multor persoane”, a declarat Jochen Engert, CEO și fondator FlixMobility.
“Cu susținerea primită din partea Baillie Gifford, Luxor Capital Group, Odyssey 44 și BlackRock, prin fondurile și conturile pe care le administrează, suntem și mai bine pregătiți pentru a ne transforma planurile ambițioase în realitate. Am progresat foart mult din momentul în care am intrat pe piața din Germania acum 6 ani ca start-up. Am devenit unul dintre liderii Europei în servicii de mobilitate. Următoarea noastră oprire? Să oferim acces la servicii de mobilitate peste tot în lume.”
Cei mai noi investitori FlixMobility se alătură acționarilor existenți printre care se numără General Atlantic, unul dintre cele mai importante fonduri de investiții la nivel global și Silver Lake, lideri global în investiții în tehnologie, care au contribuit la creșterea rapidă a companiei de la stadiul de start-up tech la unul dintre cei mai puternici furnizori de servicii de mobilitate la nivel global.
De la startup german la unul dintre cei mai mari jucători globali din piața mobilitățiiDin 2013 de când a început să revoluționeze călătoriile pe distanțe lungi, FlixMobility asigură servicii de mobilitate sustenabile pentru milioane de pasageri. Doar în 2018, 45 de milioane de persoane au folosit FlixBus și FlixTrain, în cele 350.000 de conexiuni zilnice din peste 2000 de destinații.
FlixMobility este lider de piață în Europa, iar în 2018 s-a extins în Statele Unite ale Americii, fiind prezent în 29 de țări. Compania lucrează cu mai mult de 300 companii de transport (autocare și trenuri) și a creat peste 10.000 de slujbe în industrie.
În 2018, odată cu lansarea FlixTrain, modelul FlixBus a fost introdus și pe piața feroviară din Germania. În 2019, compania a aplicat pentru a operara curse pe rețelele feroviare din Suedia și Franța, un pas preliminar pentru extinderea FlixTrain și în alte țări odată cu liberalizarea transportului feroviar din Europa în 2020.
Aproximativ 1.300 de angajați lucrează pentru FlixBus și FlixTrain în 19 birouri din 17 țări.
FlixMobility intră pe piața de car-pooling și va lansa un nou serviciu, FlixCarCu FlixBus și FlixTrain, FlixMobility oferă o rețea integrată în continuă extindere, permițând călătorilor să își planifice călătorii flexibile. Din dorința de a aduce servicii de mobilitate inteligente și sustenabile la dispoziția cât mai multor persoane, FlixMobility se pregătește să lanseze FlixCar, un serviciu de car-pooling care va contribui la extinderii rețelei și va aduce și mai multă flexibilitate călătorilor.
“Încă de la început ne-am poziționat ca fiind furnizor de servicii de mobilitate, nu o companie de transport sau de autocare: oferim posibiltate de a călători inteligent, accesibil și într-un mod prietenos cu mediul, fie că vorbim de autocare sau de tren sau – și în curând – de ride sharing,” a mai declarat Jochen Engert. “FlixCar este următorul pas logic în extinderea rețelei noastre pentru a le oferi și mai multor persoane posibilitatea de a călători. În medie, rata de ocupare a unui autoturism de este doar 1.5. Ride sharing-ul este o modalitate foarte bună de a împărți costurile pentru combustil și de a avea un impact mai redus asupra mediului înconjurător.”