- 20 Iulie 2020
Fond românesc de micro-investiții: Smart Impact Capital pune baza pentru finanțările ulterioare
”Suntem activi și investim în startup-uri aflate la început de drum. Ne uităm și la very early stage si facem investitii seed si pre-seed”, ne-a precizat Matei Dumitrescu, unul dintre fondatorii Smart Impact Capital.
Potrivit lui Matei, fondul Smart Impact Capital sprijină antrprenorii care au nevoie chiar și de numai 10.000 de euro pentru dezvoltare, suma maximă pe care echipa fondului de micro-investiții Smart Impact Capital este dispusă să o ofere fiind de 100.000.
”Folosim ceea ce practicam și în accelerare și identificăm exact stadiul în care se află startup-ul, nevoile lui exacte și stabilim traseul eficient până la următoarea etapă majoră. Astfel, investiția noastră chiar are sens și îi ghidăm pe antreprenori către următoarea rundă de investiție, unde cei care participă sunt interesați de un anumit nivel al startup-ului. Noi facilităm ajungerea la acest nivel”, ne povestește Matei.
Lansarea fondului de micro-investiții Smart Impact Capital a fost ideea sa.
”Am reușit să ne formăm ca societate, din punct de vedere legal, și apoi să facem 4 investiții chiar în timpul stării de urgență și 1 în starea de alertă”, spune amuzat Matei, amintindu-și faptul că alături de partenerii săi din fond a luat decizia de a fonda acest grup cu două săptămâni înainte de declararea stării de urgență.
Echipa Smart Impact CapitalDin echipa de fondatori a fondului de micro-investiții Smart Impact Capital fac parte și Cristian Manole (managing partner cu experiență pe zona de fuziuni și achiziții), Damien Thiery (partener, cu experiență pe partea financiară și de strategie), Mihai Guran (partener, experiență în strategie de business, vânzări, marketing, totodată angel investor și mentor pentru startup-uri), Cosmin Curticăpean (partener, angel investor, mentor, membru în cadrul Romanian Fintech Association și fondatorul iFactor, un startup local ce se ocupă de soluții de finanțare pentru IMM-uri), Daniela Aldescu (partener, specialist în domeniul financiar cu experiență pe piața de capital, strategie și relația cu investitorii, totodată deputy CEO în cadrul Romanian Investor Relations Association) și Radu Voicu (partener, specializat pe segmentul de software automation, B2B sales, angel investor și fondatorul Hex IT).
Ce startup-uri caută fondul de micro-investițiiMatei Dumitrescu, fondatorul fondului de micro-investiții Smart Impact Capital, vice președinte TechAngels și cofondator și director de program în cadrul acceleratorului Commons Accel, spune că echipa nu caută o industrie anume pentru realizarea investițiilor, însă preferă startup-urile de impact care rezolvă probleme reale ale societății, ale oamenilor, mediului înconjurător sau economic.
În acest moment, pe lista de investiții deja efectuate, se află cele în startup-urile medicale Telios și SanoPass, precum și în Voxikids (lansat sub numele Nummo, o aplicație de logopedie), platforma de equity crowdfunding Seedblink, Amsimcel (un startup care face verificare de hardware). Recent, fondul de micro-investiții Smart Impact Capital a investit și în startup-ul Ringhel (oferă soluții de digitalizare pentru afacerile din domeniul energiei, precum furnizorii de electricitate și gaze).
Investițiile realizate până acum au fost făcute cu fondurile proprii. Fondatorii Smart Impact Capital nu au atras fonduri de la terți investitori pentru a realiza aceste investiții. ”Ne dimensionăm pe parcurs, în funcție de oportunități”, a mai spus Matei Dumitrescu, menționând faptul că Smart Impact Capital și-a început activitatea cu startup-uri din România, însă au în vedere investiții și în startup-uri din regiune.