- 18 Decembrie 2024
Fondatorii 5 to go vând pachetul majoritar din companie
Tranzacția recent încheiată este una majoritară, noile fonduri de investiții, INVENIO Partners și Accession Capital Partners (ACP), preluând 60% din acțiunile 5 to go, în vreme ce fondatorii, Radu Savopol și Lucian Bădilă, vor deține în continuare un pachet de 25% din business, la cârma căruia se vor afla, ca și până acum.
Un procent de 5% rămâne la omul de afaceri Andrei Alecu, iar Mozaik Investments păstrează 10% din acțiuni.
Noul parteneriat susține atât extinderea internațională 5 to go, vizând accesarea mai multor țări noi, cu potențial semnificativ, cât și consolidarea poziției pe piața locală, unde harta de dezvoltare 5 to go depășește 150 de orașe și o rețea de 300 de antreprenori.
După ce bilanțul din acest an a demonstrat o depășire cu 10% a estimărilor, previziunile pentru 2025 vizează o cifră de afaceri de 72 de milioane de euro.
”Acest pas reprezintă o oportunitate extraordinară de creștere pentru 5 to go, suntem pregătiți să testăm noi piețe și să continuăm, mai puternici și motivați, povestea de succes pe care am început-o în 2015. Colaborarea cu Invenio și ACP este mai mult decât un parteneriat financiar. Împărtășim o viziune comună despre creștere și sustenabilitate, ceea ce ne oferă încrederea că împreună vom atinge noi orizonturi”, a declarat Radu Savopol, cofondator 5 to go.
Detalii despre tranzacție și valoarea 5 to go puteți afla pe wall-street.ro.
”Pe parcursul celor 10 ani de 5 to go, am trecut prin multe etape. Am pus bazele pentru francizare, am pregătit conceptul pentru expansiunea națională, iar etapa în care Mozaik a preluat o parte din 5 to go este cea care ne-a structurat și a ajutat la «explozia» de locații post pandemie, când am atins trei piețe externe și am consolidat o echipă formidabilă, pregătită să scrie istorie în industria francizelor. Pentru a ne îndeplini planurile ambițioase, aveam nevoie de acest boost care vine astăzi de la noii noștri parteneri, cărora le mulțumesc pentru încrederea acordată brandului nostru și întregii echipe. Noi vom rămâne aici pentru a conduce compania la fel ca până acum, cu aceeași determinare de a fi mai buni, mai creativi și inovatori în fiecare zi. De altfel, aceste trei atribute le-am identificat și la noii parteneri și pot spune că alinierea cu valorile noastre a fost un diferențiator important. Sunt nerăbdător să atingem borna de 1000 de locații în România în următorii ani, iar intrarea pe noi piețe externe va face din 5 to go un jucător dintre cei mai relevanți în industria în care activăm”, a completat Lucian Bădilă, cofondator 5 to go.
Invenio Partners, condusă de Elvin Guri, este recunoscută pentru expertiza sa în dezvoltarea transfrontalieră și susținerea companiilor emergente din Europa de Sud-Est. Experiența vastă a întregii echipe va sprijini integrarea 5 to go pe piețele externe, prin strategii personalizate și soluții inovatoare.
Totodată, ACP, un fond european cu peste două decenii de experiență și cu un portofoliu extins de peste 65 de companii susținute și investiții de peste 800 de milioane de euro în Europa Centrală și de Est, oferă o bază solidă pentru accelerarea expansiunii și optimizarea modelului de franciză.
5 to go, extindere acceleratăCu o bază solidă construită alături de Mozaik și cu sprijinul Invenio Partners și Accession Capital Partners (ACP), 5 to go intră într-o etapă decisivă de creștere accelerată.
Noul parteneriat deschide calea către piețe regionale noi, precum Europa de Sud-Est, și către comunitățile mari de români din țări precum Spania, Franța, Germania, UK și Irlanda. A
ceste țări reprezintă oportunități strategice pentru dezvoltarea francizelor, având o cerere în creștere pentru servicii și produse care aduc un sentiment de apartenență la comunitate. Compania este pregătită să inspire noi generații de antreprenori, care să contribuie la dezvoltarea 5 to go într-un brand global și să devină un exemplu de succes al antreprenoriatului românesc pe scena internațională.
Tranzacția face acum obiectul aprobărilor de reglementare obișnuite ale autorităților din România și se va încheia, cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2025.
Rețeaua de cafenele 5 to go a luat naștere în 2015 și a atins pragul de 600 de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Radu Savopol și Lucian Bădilă sunt fondatorii 5 to go.
În anul 2023 franciza 5 to go a depășit borna de 500 de cafenele deschise în România și a înregistrat o creștere majoră a vânzărilor și a cifrei de afaceri, care a atins 40 de milioane de euro la final de an.
Pe lângă fondatorii Radu Savopol și Lucian Bădilă, care dețineau împreună înainte de această tranzacție circa 60% din companie, în acționariatul rețelei se mai află și Mozaik Investments, un fond care controlează 35% din 5 to Go. Mozaik este un vehicul de investiții cu mai mulți acționari români, printre care și Sacha Dragic, fondatorul Superbet.