Fondatorii de startup-uri povestesc despre experiențele juridice la Adventures in Law

Chestiunile administrative fac parte din viața fiecărui fondator de startup. Trebuie să înțelegi contracte, să știi când ceea ce faci este sau nu corect din punct de vedere legal și să îți dai seama care sunt efectele pe termen lung ale unui contract cu un investitor. Trei fondatori de startups povestesc despre experiențele lor juridice pe 19 septembrie la Adventures in Law.

Pe 19 septembrie, începând cu ora 17, trei fondatori de startup-uri tech, aflate în diferite stadii de evoluție, vin la Adventures in Law să povestească despre cum s-au raportat la problemele juridice ale companiilor în care au fost implicați de-a lungul carierei.

”Credem că antreprenorii pot învăța cel mai bine din experiența altor antreprenori care, cândva, au trecut prin aceleași probleme pe care ei le au sau le-ar putea avea. După ce am lucrat cu peste 150 de companii care comercializează produse și servicii IT&C, am văzut cât de mult poate ajuta o recomandare despre soluții folosite în trecut de alții sau sfatul unui antreprenor în a ști cum să depășești o problemă juridică. Așa că ne-am gândit să aducem perspectiva clientului de servicii și produse juridice în fața participanților. Pregătim un eveniment în care avocații fac un pas în spate și îi lasă pe clienții lor să povestească despre ce simt ei atunci când trebuie să rezolve o problemă juridică”, a declarat Tudor Stanciu, cofondator Ventures’n’Law, o casă de avocatură care lucrează exclusiv cu companii din zona IT&C sau care au proiecte de acest tip, multe dintre ele companii de produs și startup-uri. 

Evenimentul are loc în săptămâna conferinței How to Web 2022, cel mai important eveniment de startup-uri și inovație din estul Europei, așa că fondatorii invitați au trecut prin programul de startup-uri Spotlight organizat în cadrul conferinței la edițiile precedente:

  • Adrian Cighi – cofondator Pago și Spotlight alumni 2016, vine să povestească despre experiența de peste șase ani de lucru cu cele mai mari companii din zona financiar-bancară, în construirea produsului Pago, dar și despre experiența de a lucra cu o comunitate de utilizatori în creștere, utilizatori cu nevoi și așteptări diferite.
  • Florin Stoian – fondator și CEO Milluu și Spotlight alumni 2019, va împărtăși cum și-a dezvoltat înțelegerea asupra problemelor juridice din perspectiva antreprenorului care a trecut prin mai multe companii de-a lungul timpului, fiecare cu provocările sale.
  • Adrian Ispas – cofondator și CEO Vatis.Tech și Spotlight alumni 2021, vine cu perspectiva primilor ani din viața unui antreprenor și cu perspective despre gestionarea problemelor juridice în business-ul pe care îl derulează.

La finalul panelului, participanții vor putea sta la mese rotunde, unde vor discuta aplicat cu câte unul dintre cei 3 speakeri, pentru a afla mai multe despre parcursul lor antreprenorial și perspectiva lor asupra problemelor juridice cu care s-au confruntat.

Înscrierea pentru evenimentul Adventures in Law, care are loc la București pe data de 19 septembrie, începând cu ora 17, este limitată la 30 de participanți, fiind rezervată prin achitarea unui bilet de participare a cărui valoare va contribui la acoperirea costurilor de organizare, iar locul de desfășurare urmează să fie anunțat.

 



Citeste si