Footprints AI investește peste 1 mil. € pentru dezvoltare în 2023. Integrări cu ChatGPT pentru noi soluții pentru retaileri

Footprints AI, companie românească ce operează o platformă de Retail Media (platformă cee poaate livra conținut publicitar personalizat), a bugetat investiții de peste 1 milion de euro pentru dezvoltare, în 2023. Această etapă de investiții se concentrează pe automatizarea inteligentă, cu ajutorul AI, ce poate fi implementată la scară largă, însă cu relevanță la nivelul fiecărui magazin, centru comercial sau mall în parte.

Peste jumătate (55%) din bugetul de investiții destinat acestui proiect este alocat cercetării și dezvoltării, iar  diferența este direcționată către echipele de vânzări, Marketing și operațional.

În urma dezvoltării, clienții Footprints AI vor avea acces la o platformă în care campania de promovare poate porni automat atunci când softul apreciază că numărul de clienți sau volumul vânzărilor este sub medie și va fi transmisă pe canalul optim, pe baza profilului de client, fără ca managerul de campanie să intervină manual în selecție.

Totodată, vor putea fi autogenerate audiențe predictive cât mai relevante pentru fiecare business în parte, astfel încât să fie targetate fix persoanele cu cel mai mare grad de conversie din proximitatea fiecărui magazin. La acestea se adaugă posibilitatea autogenerării de oferte pentru consumatori individuali axate pe creșterea coșului de cumpărături și probabilitatea de conversie.

Cu ajutorul Retail Media, spațiile de vânzare din retailul fizic și online sunt utilizate pentru a livra clienților, pe suport digital, conținut publicitar personalizat și a conecta brandurile cu publicul lor țintă.

”Cu Footprints AI, în versiunea pe care o dezvoltăm acum, conținutul de campanie poate fi generat automat cu ajutorul integrării cu ChatGPT și Dall-E2. Această dezvoltare le oferă comercianților un grad ridicat de independență și rapiditate în implementarea campaniilor de Retail Media. Este un proiect care rafinează și mai mult platforma Footprints AI și pregătește compania pentru deschiderea celei de-a doua runde de finanțare, pe care estimăm să o anunțăm în această vară”, spune Dan Marc, fondator Footprints AI.

În acest an, Footprints AI vizează extinderea internațională, cu focus pe creșterea prezenței locale în Emiratele Arabe Unite și pe identificarea de noi clienți în Europa de Vest.

Compania a închis anul 2022 cu un portofoliu de 15 clienți, 80% dintre aceștia fiind din România. Pentru 2023, Footprints AI vizează dublarea numărului de clienți.

Cât privește verticalele de retail de interes major, Footprints AI vizează, cu precădere, domeniul alimentar, centrele comerciale și mall-urile, zona de convenience retail (comerț cu amănuntul), companiile de servicii financiare, cele din domeniul auto, telecom și farma. 

Footprints AI le oferă brandurilor posibilitatea de a livra mesaje publicitare către audiențe, pe baza comportamentului  prezis de cumpărare din offline al consumatorilor, și atribuie impactul pe care investițiile în promovare îl au în creșterea vânzărilor din spațiile de comerț offline.

În prezent, soluția de Retail Media oferită de Footprints AI este folosită de companii precum INGKA Holding B.V. (operator al magazinelor IKEA), Majid Al Futtaim (conglomerat în industria imobiliară și de retail din EAU), NEPI, Vienna Insurance Group, Jaguar, Hyundai, Land Rover, Erste Group, First Bank și Țiriac Group.



Citeste si