Ștefan Radu Oprea: sper ca noii guvernanți să continue Start-Up Nation

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a susținut azi o conferință de presă în care a povestit pe scurt despre rezultatele programelor pe care ministerul pe care l-a condus le-a avut în ultimul an. 

Acesta a făcut o serie de precizări și în ceea ce privește Start-Up Nation, programul prin care ministerul a pus la dispoziția noilor antreprenori români o finanțare în valoare de 200.000 de lei. 

”Prin Start-Up Nation, scopul a fost să ne orientăm mereu spre antreprenor. Azi, să fii antreprenor e bine văzut. Cred că acest lucru este cel mai mare lucru pe care l-am făcut prin acest program”, a spus Ștefan Radu Oprea. 

Acum o săptămână v-aș fi spus că vom prezenta grila propusă pentru că am avut consultări cu specialiștii. Aveam această propunere, aveam și idei despre modul în care urma să se desfășoare această ediție”, a mai spus Oprea, întârindu-și speranța că noii guvernanți vor continua acest program.

”Am avut multe întrebări despre ceea ce se va întâmpla. Sper ca cei care vin la guvernare să dea dovadă de responsabilitate și să continue plățile din 2018, ceea ce am propus și agreat deja”, a declarat fostul ministru pentru IMM-uri.

Inițial, înainte de căderea Guvernului Dăncilă de la finalul săptămânii trecute, oficialii ministerului pentru IMM-uri declarau faptul că ediţia a treia a programului Start-Up Nation ar urma să fie lansată până la sfârşitul anului, după rectificarea bugetară.

”Îmi doresc ca lucrurile și programele să continue, și în special Start-Up Nation, unde așteptările sunt extrem de mari, și unde putem ajuta foarte mulți antreprenori”, a mai spus Ștefan Radu Oprea, adăugând faptul că sunt plăți în derulare astăzi, deconturi care au fost depuse la agenții. Au fost peste 100 de plăți deja efectuate și luna aceasta.

”Start-Up Nation a ajutat în ceea ce privește ieșirea din zona de confort. Zero tineri doreau să devină antreprenori în România înainte de 2016. Nu aveau un apetit pentru riscuri. Când pleci din țară îți asumi acest risc, pleci în necunoscut. Atunci s-a hotărât venirea cu un astfel de program pentru a reuși să-i aducem în zona antreprenorială pe cei care erau dispuși să-și asume riscul de a deveni antreprenori. Start-Up Nation le-a oferit puterea de a lua decizia. Ținta noastră a fost foarte clară. Cred că firmele care au debutat prin Start-Up Nation vor rezista în timp”, a spus Oprea la finalul ultimei sale conferințe de presă din acest mandat.

Acesta a vorbit și despre o serie de alte inițiative pe care și-ar fi dorit ca ministerul pe care l-a condut să le fi aprofundat. ”Am vorbit foarte mult despre legea crowdfundingului, însă aceasta se va transforma în directivă europeană. Ne dorim să venim cu o legislație care să corespundă și legislației europene. E o lege așteptată de mediul de afaceri și am putea să o vedem implementată și în România. La fel Legea Business Angels este una foarte dorită și pe care aș vrea-o revizuită. Cred că avem mult potențial pe segmentul tehnologiei și al startup-urilor. Piața de jocuri video este una mai mare decât orice altceva. Un joc bun poate să aducă foarte mult procentual brandului de țară. Dacă vorbim despre Angry Birds, Finlanda este cunoscută pentru acest lucru acum.”

Ștefan Radu Oprea a menționat faptul că sunt zone pe care țara noastră nu le explorează îndeajuns. ”Dacă vom învăța să facem brand de țară, brand sectorial. De exemplu, vinurile românești. Îmi doresc ceea ca spiritul de asociere la români să revină. Să fie întrebarea ”cum câștigăm împreună”, nu ”cine e șeful”. Dacă reușim să schimbăm mentalul colectiv, vom avea numai de câștigat”, a spus el.

”Sfârșitul nu e niciodată aici. Le spuneam și colegilor antreprenori că provocarea mea a fost să aduc spiritul antreprenorial și în acest minister. Diferența dintre stat și privat e că la privat poți să-ți faci echipa. Aici trebuie să lucrezi cu echipa pe care o ai. E o provocare să te ții de ”planul de afaceri” din minister și să faci totul la timp cu resursele pe care le ai. Voi fi în continuare un susținător al antreprenorilor români. Și îi provoc, în continuare, să-și scrie cartea lor despre succes. Numai cei care reușesc să-și transforme o greșeală într-una constructivă vor avea succes”, a concluzionat fostul ministru pentru IMM-uri din cabinetul Dăncilă.

 



Citeste si