Smart Start USA: 500 mil. dolari pentru companiile cu capital românesc

Ilan Laufer, fostul ministru pentru IMM-uri, va demara de luna viitoare un proiect dedicat antreprenorilor locali care doresc să aibă acces la finanțare din Statele Unite.

Proiectul este denumit Smart Start USA, iar la începutul lunii octombrie platforma de înscriere în program ar urma să fie lansată oficial.

”Doresc să vă informez că bugetul alocat finanțărilor companiilor cu capital românesc, prin intermediul programului Smart Start USA, este de 500 milioane de dolari. El va fi disponibil pentru companiile care vor aplica pentru program și vor fi admise la finanțare de către partenerii de implementare”, spune Harry Ilan Laufer, inițiatorul și coordonatorul Programului Smart Start USA.

Potrivit lui Laufer, care s-a mutat în State de câteva luni pentru a pregăti lansarea acestui proiect (după cum spune chiar el pe pagina de Facebookprogramul urmărește să ofere susținere pentru 10.000 de companii anual.

Lansarea platformei de înscriere va avea loc la începutul lunii octombrie și va fi urmată de o caravană de informare în peste 30 de orașe din țară.

Smart Start USA se dorește a fi primul program privat din România care creează  un ecosistem de educație antreprenorială și financiară, un cadru de instruire și consultanță în business, oferă soluții de finanțare și produse în exclusivitate.

”Am creat acest program pentru a simplifica pătrunderea companiilor românești pe piețele internaționale, iar una dintre prioritățile principale este piața Statelor Unite ale Americii, care reprezintă oportunități foarte mari pentru capitalul românesc”, completează el.

Programul are ca scop stabilirea de contacte directe între companiile și întreprinzătorii din România și SUA, fiind înființată, pentru facilitarea rapidă a acestora, filiala CCIR la Miami, reprezentată de Ilan Laufer, o noutate pentru IMM-urile din România, interesate de extinderea pe piața americană și un pas important pentru implementarea Smart Start USA.

Ilan Laufer a condus Ministerul pentru Antreprenoriat și IMM-uri până la finalul lunii ianuarie a acestui an, moment în care schimbarea de cabinet l-a adus în fruntea ministerului pe Ștefan Radu Oprea. 



Citeste si