- 28 Septembrie 2020
Franciza 5 to go: decizia de a vinde produse online, luată în lockdown
”Decizia de a vinde online produsele 5 to go a venit în perioada de lockdown, atunci când ne-am dat seama că putem rămâne chiar și atunci alături de consumatorii noștri și există câteva produse care pot fi cumpărate în continuare, și anume sirop pentru cafea, cana de porțelan cu design-ul emblematic 5 to go, dar și cafea boabe pentru consum acasă”, ne-a precizat Radu Savopol, cofondatorul francizei 5 to go.
Potrivit lui Radu, pentru punerea în aplicare a ideii de a vinde online au încheiat un parteneriat cu eMAG.
”A fost un succes. eMAG e o platformă consolidată, cu un număr mare de clienți și cu un public divers, ceea ce a fost important pentru strategia noastră și a susținut rezultatele obținute”.
Franciza 5 to go - noul canal de vânzareUlterior, în completarea tuturor inițiativelor pe care fondatorii francizei 5 to go le-au luat în aceste luni, Radu și Lucian și-au dat seama că este important să dezvolte o platformă proprie, unde să pună la dispoziția clienților o gamă variată de produse 5 to go.
”De aceea, am lansat pagina de Instagram 5 to go HOME și pagina din site dedicată acestei idei. Accesarea unui nou canal de vânzare ne ajută să susținem vânzările, să fim într-un dialog direct constant cu comunitatea noastră și să vedem feedback-ul ei în timp real”, adaugă Radu Savopol.
Franciza 5 to go, noi linii de businessÎn ceea ce privește planurile pentru dezvoltarea rețelei 5 to go în 2020, Radu Savopul spune că urmează încă viziunea de a avea 100 de noi cafenele, potrivit targetului pe care franciza 5 to go și l-a stabilit la finalul lui 2019. În acelați timp, au lansat și noi linii de business.
”Pentru acest an, ne dorim să ne îndeplinim targetul de 100 de noi cafenele deschise. E un plan ambițios, venit într-o perioadă dificilă, un an greu, însă am încredere că vom reuși. Tot anul acesta, vom dezvolta noi direcții de business. De curând, am lansat brandul LUCKY CATS coffee & more, cu dezvoltarea unui prim produs, o cafea de specialitate disponibilă deja în piață. La capitolul realizări ale anului, una extrem de importantă pentru mine este cea legată de echipă, care e una sudată, iar acest lucru mă face încrezător că ne putem duce la îndeplinire toate obiectivele”.
Franciza 5 to go: un an gratuit, fără taxă de franciză, pentru noile cafenele25 de locații noi 5 to go au fost deschise în perioada 5 mai – 1 august și altele 14 sunt în pregătire și urmează să fie deschise până la final de septembrie, în București dar și în alte orașe din țară: Constanța, Cluj-Napoca, Bușteni, Giurgiu, Ploiești, Sfântu Gheorghe.