Franciza Meli Melo – cât costă și cum o poți obține

La finalul lunii august, francezii de la Meli Melo anunțau faptul că au deschis primul magazin al rețelei din România în sistem de franciză. Ne-am dorit să află mai multe detalii despre franciza Meli Melo, cât costă și cum se poate obține, așa că am stat de vorbă cu oficialii companiei.

Meli Melo, un brand de accesorii și decorațiuni prezent pe piața din România din 1998, are un business anual de peste 12 milioane de euro, precum și 57 de magazine proprii. Recent, compania a anunțat deschiderea celui de-al 58-lea magazin sub brandul Meli Melo – la Târgu Jiu -, însă, de data aceasta au ales să se extindă în sistem de franciză.

”Avem un concept suficient de matur să îl putem franciza. Pentru Meli Melo era deja timpul să dea startul la această dezvoltare atât în România cât și  la nivel internațional”, ne-au precizat reprezentanții Meli Melo referitor la momentul ales pentru extinderea conceptului în sistem de franciză.

Ne-am orientat spre orașele mai mici pentru că au o viteză de dezvoltare mult mai accentuată

Însă, spre deosebire de alți retaileri, care odată ce deschid procesul de francizare aleg să se extindă în orașe mari pentru ca brandul să fie rapid în fața unui public cât mai mare, cei de la Meli Melo au o strategie inversă. Adică au decis ca pentru început să se orienteze spre orașe de dimensiuni mai mici.

”Ne-am orientat spre orașele mai mici pentru că au o viteză de dezvoltare mult mai accentuată și tot aici putem găsi și persoane destul de motivate și implicate cu care putem colabora pentru a obține rezultatele dorite. Pentru noi este foarte important ca partenerul să fie implicat activ în business, în managementul de zi cu zi, pentru a fi în contact permanent cu clienții și a le înțelege nevoile și preferințele, pentru o performană cât mai bună a magazinului nostru. Târgu Jiu l-am ales pentru că am avut situația ideală: am găsit un partener serios și potrivit, implicat în business, și cea mai bună locație în cel mai aglomerat centru comercial din oraș”, explică Raluca Stanciu, reprezentantul Inventure, firma de consultanță în francize cu care colaborează Meli Melo.

Potrivit acesteia, magazinul din Târgu Jiu va fi singurul pe care compania îl va deschide în sistem de franciză în acest an, focusul principal al firmei, în acest moment, fiind de a ajuta partenerul de acolo.

Însă, pentru 2019 au planificat deja lansarea a două noi locații Meli Melo în sistem de franciză, iar până în 2022 își doresc să includă încă 9 orașe în acest sistem: Deva, Alba Iulia, Turnu Severin, Târgoviște, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Piatra Neamț și Botoșani.

Trebuie să fie atras de comerț, să îi placă domeniul de modă și accesorii, să înțeleagă importanța relaționării cu clienții

Cum se poate obține franciza Meli Melo?

Retailerul francez a decis să lucreze pe partea de extindere în sistem de franciză cu o firmă de consultanță sprecializată în acest domeniu. Aceasta este implicată activ pe partea de selecție a francizaților, iar clienții interesați se pot adresa direct echipei Inventure.

Ca să obții o franciză Meli Melo este necesar să fii un antreprenor local, de preferat cu experiență stabilă în retail, iar reprezentanții companiei își doresc persoane care ”să investească nu doar bani, dar și timp în franciza Meli Melo”.

”Trebuie să fie atras de comerț, să îi placă domeniul de modă și accesorii, să înțeleagă importanța relaționării cu clienții, să fie conștient că trebuie să investească timp și atenție, să fie capabil să își formeze echipe cu oameni dedicați, motivați și de încredere”, completează Raluca Stanciu.

Potrivit acesteia, durata contractului de franciză este aceeași cu durata contractului de închiriere a spațiului unde este amplasat magazinul.

Franciza Meli Melo – cât costă

De asemenea, costul unui francize Meli Melo implică o investiție ce variază între 60.000 și 80.000 de euro. ”Aici putem discuta de mai mulți factori ce pot influența valoarea inițială a investiției: depinde foarte mult de suprafața magazinului, stadiul de preluare în momentul în care demarăm proiectul de aranjare conform standardelor noastre, și valoarea stocului inițial de marfă, raportat la suprafața de retail”, detaliază reprezentanta companiei de consultanță, precizând faptul că magazinul Meli Melo trebuie să aibă o suprafață cuprinsă între 40 și 80 de metri pătrați.

De exemplu, magazinul de la Târgu Jiu, primul deschis în sistem de franciză de Meli Melo la nivel local, are o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Potrivit Ralucăi Stanciu, înainte de deschiderea magazinului, francizatul Meli Melo primește un curs intensiv de training timp de 10 zile într-una dintre locațiile operaționale într-un oraș aproape de zona lui astfel încât să învețe aplicarea modelului de business al Meli Melo și pașii necesari în urmărirea activității zilnice din magazin. ”La training-ul inițial, se adaugă prezența noastră, ca și suport la deschidere, precum și suport ongoing prin departamente și oameni dedicați alocați proiectului pe partea de achiziții și comenzi, marketing și comunicare, financiar, business development”, completează Raluca Stanciu.

Magazinele Meli Melo oferă o gamă largă de produse, respectiv bijuterii (cercei, coliere, brățări, inele, pandantive, broșe), accesorii pentru păr (clești, bentițe, ace de coc, agrafe, elastice), accesorii clasice (genți, portofele, curele, eșarfe, pălării, ochelari de soare, mănuși, căciuli, fulare), ceasuri, costume de baie, pareo, umbrele, căști și huse telefon, agende, bijuterii din oțel, din argint și placate cu aur, accesorii pentru copii, precum și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.



Citeste si