- 27 Iunie 2018
Franciza Narcoffee Roasters: investiția într-un business de cafea de specialitate
Astfel, cei interesați pot deține o franciză Narcoffee Roasters cu o investiție cuprinsă între 60.000 – 80.000 de euro.
Piața cafenelelor de specialitate a devenit una extrem de populară în România în ultimii ani și chiar dacă în prezent aceasta reprezintă aproximativ 3-5% din totalul pieței de cafea, potențialul de creștere este semnificativ, potrivit reprezentanților companiei. Așadar și interesul antreprenorilor pentru acest domeniu este direct proporțional cu trendurile locale.
Investiția necesară achiziționării unei francize Narcoffee Roasters poate varia între 60.000 și 80.000 de euro, incluzând taxa de franciză și investițiile inițiale în spațiul ales de către francizat.
”Chiar dacă procesul de francizare este considerat a fi, deseori, un simplu proces de business, pentru noi reprezintă un parteneriat bazat pe încredere reciprocă, pornind de la pasiunea pentru brandul Narcoffee Roasters. Implicit și francizații trebuie să aibă o înclinație înspre specialty coffee, o cafea corectă, servită corect, într-o locație corectă. Prin francizare e ca și cum ți-ai încredința copilul unui partener, mai mult sau mai puțin cunoscut”, a afirmat Marcelus Suciu, co-fondator Narcoffee Roasters.
De ce să iei franciza Narcoffee RoastersCei care aleg să investească într-o franciză Narcoffee Roasters vor beneficia de sprijin în alegerea locației și în proiectarea cafenelei, programe de training si monitorizare continuă a calității cafelei și a pregătirii echipelor de barista.
Sub supravegherea a lui Marius Nica, campion naţional şi internaţional în latte art, precum şi top 10 World Cup Taster în 2016, toți barista trec printr-un proces continuu de traininguri si sesiuni de „cuppings" pentru a înțelege mai bine notele fine ale cafelei.
”Încă de la lansare ne-am dorit să avem alături de noi persoane care își doresc să cunoască mai multe despre cafea. Astfel, valorile lor trebuie să se alinieze valorilor noastre de business. Apreciem discuțiile face-to-face cu fiecare posibil francizat, întrucât suntem de părere că acolo unde se creează legăturile umane reușim să transmitem aspirațiile noastre”, a adăugat Marcelus Suciu.
În plus, unul dintre principalele avantaje pentru francizați este posibilitatea de a fi parteneri într-un proiect de lungă durată, în plină dezvoltare, care urmărește amortizarea investiției în maxim 36 de luni și o rată de profitabilitate de 20%, tangibilă după primele 6 luni de la deschidere.
Franciza Narcoffee Roasters - rentabilitatePotrivit reprezentanților Narcoffee Roasters, „the 3rd wave coffee”, cum este numit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plină dezvoltare în România și focusul va fi pe educarea unui nou tip de public consumator de cafea.
”Oamenii sunt interesați de acest produs și se poate observa pe chipul lor când fac trecerea de la o cafea obișnuită, de la raft, la o cafea de specialitate; li se aprind simțurile, au o explozie de arome, de prospețime și after taste”, a adăugat Marius Nica, head barista în cadrul Narcoffee Roasters.
Marius Nica este cel care negociază cu asociații de producători din țări precum Brazilia, Chile, Costa Rica, Mexic, Honduras și cu reprezentați ai fermierilor din Țările Africane, scopul final fiind acela de a le oferi oaspeților Narcoffee Roasters cafea cu un punctaj cât mai mare, la un grad calitativ cât mai înalt, personalizată prin procesul de prăjire.
”Ne place și ne dorim sa creăm ceva diferit, să lăsăm o amprentă autentică asupra consumatorului de cafea, care vine în locațiile noastre. Elementul motivațional nu este cel de natură financiară, banii sunt și trebuie sa fie un efect corect și justificat al unei munci și pasiuni clădite zi de zi, client cu client”, a afirmat Dan Isai, co-fondator Narcoffee Roasters.
10 francize noi în următorii doi aniPentru următorii doi ani, reprezentanții Narcoffee Roasters preconizează inaugurarea a cinci locații proprii pe plan național și trei cafenele pe plan internațional.
”Din punct de vedere al francizelor, discutăm zilnic cu clienți sau posibili parteneri interesați și pasionați de cafea, atât din țară, cât si din străinătate, obiectivul fiind deschiderea a 10 francize în următorii 2 ani. Selectarea locațiilor este extrem de importantă pentru noi. Evaluăm multe locații din diferite orașe și purtăm negocieri cu proprietari de spații, însă, acest proces este unul extrem de riguros și, uneori, mai anevoios. După franciza Narcoffee din Praga urmează o a doua franciză tot în Praga, în zonă stradală, și o primă franciză Narcoffee în Londra”, a încheiat Dan Isai.
La mijlocul lunii aprilie, Marcelus Suciu preciza că, rețeaua de cafenele de specialitate Narcoffee Roasters, lansată la Cluj, se va extinde la Milano în franciză.
În primul an de prezență pe piață, Narcoffee Roasters a înregistrat o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei.