Fundația LEADERS lansează un accelerator: crash course în viața reală a unui antreprenor

Fundația LEADERS lansează programul LEADERS Experience, un accelerator care este gândit ca un spațiu controlat în care poți testa situații de viață reale.

Acesta se derulează pe parcursul a 6 luni și este dedicat tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani (studenți din țară și din străinătate din diverse domenii, antreprenori la început de drum, juniori, freelanceri, oameni din industrii creative, din profesii liberale, ingineri, IT-iști) ca un spațiu în care își pot testa și valida atuurile și abilitățile, pot lua decizii în cunoștință de cauză și pot face alegeri care îi reprezintă.

Costul participării în acest accelerator este de 750 de euro (restul sumei este acoperită de sponsorii fundației), sumă ce include participarea propriu-zisă în program, cazarea și masa pe durata sesiunilor de grup. Participanții au trei opțiuni prin care pot acoperi cei 750 de euro. De exemplu, pot plăti taxa de participare din propriile fonduri, își pot căuta singuri finanțare la companii sau persoane fizice (fundraising pentru propria educație), sau pot lucra pe o perioadă determinată unul dintre partenerii programului, valoarea muncii prestate să se transforme în taxă de participare.

Înscrierile pentru unul dintre cele 30 de locuri în program se fac aici până la data de 15 iunie 2017.

LEADERS Experience înseamnă 10 zile în accelerator de experiențe, un proiect social, 6 sesiuni de mentorat unu-la-unu, 6 luni de monitorizare a progresului, accesul la oameni și resurse din comunitatea LEADERS de peste 20.000 de absolvenți.

Agendă

  • 5 zile în accelerator de experiențe la Runcu: 1-5 noiembrie (pentru ca fiecare participant să-și consolideze informațiile aflate, să-și clarifice și conștientizeze unde se împiedică și care sunt pașii mai departe)
  • 5 zile în accelerator de experiențe: 16-20 august la Predeal
  • 2 zile de brainstorming proiect social: 7-8 octombrie la București
  • 6 sesiuni de mentorat unu-la-unu: în orașul lor sau pe Skype

Printre mentorii LEADERS Experience se numără Cristina Bâtlan creatoarea brandului Musette, ultramaratonistul Tiberiu Ușeriu, Florian Colceag - expert internațional în educația copiilor și în educația de excelență -, Daniel Bichiș - trainer NLP.

 



Citeste si