Logiscool lansează Fundația pentru Educație Digitală pentru alfabetizarea digitală

Școala online din ultimul an a dus la discrepanțe în educația elevilor, întrucât lipsa interacțiunilor de la cursuri a creat lacune atât în nivelul de cunoștințe, cât și în cel social. În acest context, Logiscool România, școala de programare pentru copii și adolescenți, se implică în comunitate și înființează Fundația pentru Educație Digitală.

Scopul acestei inițiative este de a contribui la alfabetizarea digitală și la uniformizarea educației în România.

Fundația pentru Educație Digitală urmărește să ofere copiilor din comunități rurale sau defavorizate acces universal la resurse pentru a-și dezvolta capacitățile cognitive și psiho-emoționale.

Astfel, Fundația pentru Educație Digitală oferă un pachet educațional care cuprinde atât abilități hard, sub formă de cursuri de programare sau ateliere digitale, cât și abilități soft, precum lucrul în echipă, comunicare sau inteligență emoțională, prin inițiative desfășurate împreună cu partenerii fundației.

”La Logiscool, ne-am asumat cu multă responsabilitate acest rol de a pregăti elevii din perspectiva educației pentru viitor și de a susține noile generații în această călătorie spre alfabetizare digitală. Educația viitorului nu înseamnă doar să stăpânești teoretic sau tehnic un domeniu, ci înseamnă mai ales să fii abil, flexibil, să știi să lucrezi în echipă, să ai capacitatea de a te adapta cu agilitate sau să fii inteligent social, cultural și emoțional. Astfel, implicarea Logiscool în Fundația pentru Educație Digitală a venit firesc, ca o continuare a strategiei noastre de a dezvolta educația digitală în România”, spune Indira Abdulvoap, General Manager Logiscool România.

Abilitățile soft vor fi esențiale în viitor și vor deveni tot mai căutate pe piața muncii. În 2030, cele mai importante cinci abilități pe care angajatorii le vor căuta la candidați vor fi empatia, capacitatea de leadership, gândirea critică, creativitatea și luarea de inițiativă, confirmă un studiu realizat de McKinsey Global Institute. 

Prin implicarea în Fundația pentru Educație Digitală, Logiscool își propune să faciliteze elevilor posibilitatea de a-și completa setul de abilități tehnice cu cele soft, pentru a fi mai bine pregătiți pentru joburile viitorului. În această direcție, Fundația pentru Educație Digitală a încheiat un parteneriat cu Ashoka România, a căror misiune este de a construi rețele puternice de inovatori sociali.

Această inițiativă vine și în sprijinul comunităților de elevi, profesori și părinți Logiscool care vor avea astfel acces la ateliere și prezentări tematice din spectrul changemaking skills - abilități care susțin schimbări în societate susținute de Ashoka Fellows.

”La Ashoka, convingerea noastră este că orice om este un creator de schimbare. Astfel, vedem implicarea noastră în dezvoltarea Fundației pentru Educație Digitală ca pe o șansă de a ajuta oamenii din comunitățile din jurul nostru să-și acceseze și să își dezvolte potențialul personal de changemaker” spune Ana Murray, co-director Ashoka România.

Fundația pentru Educație Digitală susține copiii și tinerii în etapa de formare ca adulți și viitori candidați, pentru a completa parcursul lor profesional. Asocierea cu Ashoka România are ca scop oferirea unei perspective mai ample a ceea ce înseamnă abilitățile de viitor și ghidarea tinerilor pentru a deveni creatori ai schimbării, pentru a înțelege schimbarea și pentru a o produce ei înșiși.



Citeste si