- 12 Iulie 2018
Schimbare la conducerea Microsoft România
Microsoft România a anunțat că directorul general, Gabriela Matei, va părăsi funcția pe care o are în cadrul filialei la finalul lunii iulie, urmând să-și continue parcursul profesional în afara Microsoft.
În acest moment nu se știe cine va fi noul șef al Microsoft România, succesorul Gabrielei Matei urmând să fie anunțat în momentul numirii.
Gabriela Matei s-a alăturat Microsoft România în urmă cu 6 ani, în calitate de Cloud Director. În 2014 a devenit Director Comercial pe segmentul de firme mici și mijlocii. În 2016, datorită performanțelor notabile, a fost numită General Manager Microsoft România.
Pe durata mandatului său, segmentul Cloud a crescut semnificativ, iar compania a înregistrat o performanță generală puternică prin susținerea tot mai multor clienți și parteneri în abordarea transformării lor digitale.
Foto: Știrile Kanal D