Gecad Ventures, exit din furnizorul de servicii de telemedicină veterinară PawSquad

Furnizorul de servicii de telemedicină veterinară este achiziționat de IVC Evidensia, cea mai mare companie din domeniul veterinar din Europa. Astfel, fondul de investiții Gecad Ventures își face exitul din acest business.

Furnizorul de servicii de telemedicină veterinară, PawSquad, s-a alăturat grupului veterinar european IVC Evidensia. PawSquad, fondată în 2015 de antreprenorii în serie Diwaker Singh și Radu Georgescu, a fost pionierul serviciilor veterinare online din Marea Britanie, folosind concomitent atât elemente video cât și live text pentru consultații.

IVC Evidensia este cel mai important furnizor de servicii medicale veterinare din Europa cu operațiuni în 12 țări. În urma tranzacției, PawSquad va continua să funcționeze ca o entitate autonomă în cadrul grupului IVC.

“Prin rețeaua noastră de medici veterinari cu experiență am ajutat mii de animale de companie din Marea Britanie, oferind sfaturi medicale, triaj de urgență și planuri preventive pentru îngrijirea sănătății. Ca parte a grupului IVC vom avea posibilitatea să ajutăm și mai multe animale de companie, lucrând în continuare cu profesioniști din domeniu, dar și să ne extindem la nivel geografic”, afirmă Dr. Mark Boddy, CEO al PawSquad și chirurg veterinar.

“Telemedicina va sprijini eforturile grupului de a face serviciile de îngrijire veterinară de înaltă calitate mai accesibile proprietarilor de animale de companie. Este o achiziție excelentă care va completa oferta grupului într-un moment în care piața pentru serviciile dedicate animalelor de companie se dezvoltă tot mai mult. Suntem încântați că întreaga echipă PawSquad va continua alături de noi, sprijinindu-și clienții ca și până acum”, declară Stuart Caton, Chief Commercial Officer la IVC Evidensia. 

Ce servicii oferă PawSquad

PawSquad oferă servicii de telemedicină veterinară proprietarilor de animale de companie din Marea Britanie încă din 2015. PawSquad oferă consultații imediate (fără programare prelabilă), video sau live text, prin intermediul unor medici veterinari certificați, fie prin web sau prin dispozitivele mobile, în regim 24/7.

Compania lucrează în principal prin parteneriate B2B cu o gamă largă de companii din industria animalelor de companie, inclusiv asigurători, organizații caritabile veterinare, producători de alimente și suplimente pentru animale de companie și retaileri online. Astfel, proprietarii de animale au acces la serviciile PawSquad în mod gratuit, de cele mai multe ori, dar pot achiziționa și abonamente lunare. Serviciul este foarte apreciat de posesorii de animale de companie, înregistrând un Net Promoter Score de 85.

Accesibilitatea serviciului PawSquad îi încurajează pe proprietarii de animale de companie să solicite sfaturi profesionale mai devreme și cu o frecvență mai mare, aproximativ jumătate din toate întrebările primite de echipa de veterinari soldându-se cu o trimitere ulterioară la o clinică veterinară, în restul cazurilor asigurându-se verificarea de la distanță a stării animalului de companie.

Această abordare este deosebit de apreciată de proprietarii de pisici sau de cei cu câini mai agitați, în cazul cărora vizita la clinică este deseori stresantă și poate determina însăși renunțarea la serviciile veterinare adecvate.

Raportul PDSA PAWS 2020 arată că una dintre primele trei preocupări ale medicilor veterinari în privința pisicilor, spre exemplu, este faptul că proprietarii nu ajung deloc să solicite servicii de îngrijire veterinară atunci când este necesar.

“Ne plac animalele și am lansat PawSquad cu obiectivul de a ne asigura că proprietarii au acces imediat, 24/7, la servicii veterinare de calitate, de acasă. Până acum, PawSquad s-a dovedit un mare succes. Am avut o dezvoltare permanentă confirmând astfel că este o nevoie clară pentru acest gen de servicii. Rețeaua extinsă de care se bucură IVC Evidensia ne va ajuta să întărim poziția PawSquad și să dezvoltăm și mai mult acest serviciu, asumându-ne obiective îndrăznețe”, precizează Diwaker Singh, președinte și fondator al PawSquad. 

Clienții corporate și partenerii PawSquad includ mai multe companii de top din industria de îngrijire a animalelor de companie, cum ar fi Direct Line Insurance, rețeaua de caritate veterinară Blue Cross și PDSA.

PDSA este cel mai important furnizor britanic de servicii veterinare ce oferă tratamente gratuite sau cu un cost foarte redus pentru animalele de companie. Potrivit lui Richard Hooker, Director de Servicii Veterinare la PDSA, “PawSquad a adăugat o valoare inestimabilă serviciilor pe care noi le oferim în cadrul a 48 de spitale de pe tot teritoriul Marii Britanii, eliminând o parte considerabilă din presiunea asupra serviciilor noastre de urgență, în special în timpul pandemiei, permițându-ne să venim în ajutorul unui număr mai mare de animale de companie”.  

Dr. Boddy subliniază că, pentru clienții corporate ai PawSquad, totul va decurge normal în urma acestei achiziții.

“Vom continua să oferim sfaturi pentru îngrijirea animalelor de companie și să răspundem nevoilor proprietarilor indiferent de practicienii veterinari pe care îi frecventează – serviciul PawSquad este operațional pentru toți și e disponibil 24/7, fără programare prealabilă. Fie că este vorba de o întrebare generală legată de îngrijirea animalelor de companie, de o problemă medicală specifică sau de o urgență în afara orelor de lucru obișnuite, suntem întotdeauna aici pentru animalele de companie și pentru cei care le îngrijesc.”



Citeste si