Gesturi mici pentru rezultate mari

În scrisoarea de azi vreau sa vă povestesc pe scurt despre mici gesturi pe care le poți face, ca antreprenor, fondator de business mai mare sau mai mic, pentru a-ți asigura loialitatea clienților. 

Acest articol a fost publicat prima oară în rubrica „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro din data de 19 septembrie 2022.

Sau, pur și simplu, pentru a le mulțumi, a le arăta că îi vezi ca ceva mai mult decât niște cifre (încasări, profit de pe urma lor.

Povestea pe care vreau să v-o spun este destul de simplă. Acum vreo 3 săptămâni lucram de acasă într-o după-amiază și mi s-a făcut foarte poftă de ceva dulce (sigur știți cum e, trebuie neapărat să-ți iei ceva). 

Și cum știam și că nu prea mai avem pâine, am ales să fac o comanda prin Bolt Food la New York Bakers (unul dintre cele mai bune locuri din care să iei bagels în București, după părerea mea). Știam că au diferite tipuri de pâine, bagels, cozonac, și văzusem ca de ceva timp suplimentasera portofoliul de dulciuri cu mai multe produse (prăjituri, tarte).

Așa că mi s-a părut un moment bun să încerc și noile prăjituri. Zis și făcut: am ales pâine, quiche-uri, câteva dulciuri care mi-au făcut cu ochiul, și am dat comanda.

La câteva minute după preluare primesc un telefon de la doamna care-mi pregătea pachetul. Voia să-și ceară scuze că vânduse ultimele bucăți dintr-o anumită prăjitură cu puțin timp înainte să intre comanda mea, țin să le aibă proaspete și abia a doua zi urmau să mai facă acel sortiment, și mă întreba dacă m-ar deranja să înlocuiască produsul cu un altul.

Evident că nu am avut nicio problemă și i-am replicat doamnei că sunt sigură că orice altceva mi-ar pune în schimb a fi tot foarte bun, la fel ca toate produsele pe care le vând. 

În telefon am simțit imediat bucuria din vocea doamnei și recunoștința pentru simplul fapt că am apreciat munca echipei.  

Iar odată ce am primit comanda am și văzut recunoștința dânsei: pe lângă toate produsele pe care le comandasem erau două în plus: două brioșe pufoase cu ciocolată. 

Am apreciat foarte mult gestul acelei doamne. A fost atât de puțin, poate, pentru business în acea zi gestul de a trimite, gratuit, două brioșe unui client. Însă pentru mine, acel client, a fost un gest foarte mare. M-am simțit apreciată la rândul meu. Pentru că am considerat că spun un fapt, adevărul: chiar au produse foarte bune. 

Aparent, pentru ei, adevărul meu a fost un semn de apreciere că fac treabă foarte bună.

Ce vreau să subliniez este asta: nu ai nevoie de gesturi majore, de cheltuieli foarte mari pentru a-ți arăta aprecierea, de programe costisitoare de loialitate. 

Fă gesturi mici și arată-le celor din jur că sunt și ei importanți, că știi că îți sunt alături, chiar dacă poate mai uiți în iureșul creșterii unei afaceri.

Tu ce gesturi mici ai făcut în ultima vreme?



Citeste si