GoTech World, în format fizic după doi ani de online. Agenda evenimentului

GoTech World, unul dintre cele mai mari evenimente de IT & Digital din Europa Centrală și de Est, ajunge în acest an la cea de-a XI-a ediție. După doi ani în care a avut loc în online, evenimentul se va desfășura în acest an în format fizic, pe 3 și 4 noiembrie, la Romexpo.

După doi ani de pandemie și două ediții online la care au participat peste 30.000 de profesioniști din diverse domenii de business, GoTech World are loc la Romexpo, Pavilionul B1, pe 3 și 4 noiembrie. 

Și în acest an evenimentul și-a propus să ajute comunitatea de business și tech din România să descopere cele mai noi trenduri, produse și servicii tech românești și internaționale aplicabile în afaceri. 

GoTech Wold cuprinde o zonă expozițională amplă ce reunește cele mai importante companii IT, dezvoltatori web și agenții de comunicare online și cele 9 scene - Main Stage, Digital Marketing, Retail & E-Commerce, IT Ops, CyberSecurity, Java, DevOps, Smart City și Business Transformation - unde se vor desfășura conferințe, workshop-uri și panel-uri susținute de cei mai importanți inovatori, influenceri și antreprenori din domeniul tech, recunoscuți la nivel global.

GoTech World înglobează, pentru cea de-a XI-a ediție a sa, peste 120 de sesiuni de conținut, peste 135 de speakeri internaționali și locali, peste 130 de expozanți și peste 16.000 de participanți, dintre care mai mult de jumătate din categoria C-level.

Principiul ACT NOW, punctul central al GoTech World 2022

Pandemia, războiul din Ucraina, inflația, incertitudinea și toate schimbările la nivel micro și macro produse în ultimii ani ne-au forțat să ne reinventăm și să ne adaptăm la condițiile noii realități, să acționăm ACUM și AICI pentru a supraviețui și a ne dezvolta afacerile.

Cum să devenim suficient de independenți și de sustenabili ca individ, business, oraș, țară, folosindu-ne de tehnologie pentru a păstra minim impactul unei crize apropiate, fie ea economică, sanitară ori provocată de război?

Răspunsul stă în conceptul de ACT NOW, trebuie să acționăm acum pentru a avea un viitor. Trebuie să ne folosim ACUM de inovație și de tehnologie pentru a deveni sustenabili și a fi pregătiți să facem față schimbărilor de paradigmă din viitor. 

“Unul dintre obiectivele noastre este ca prin evenimentele pe care le organizăm să educăm comunitățile, să asigurăm accesul facil la informația de actualitate, la trenduri, soluții și servicii ce contribuie la schimbare, la dezvoltarea unor ecosisteme smart, a unei lumi mai bune, mai sustenabile. Chiar și în variantă online, GoTech World a fost primul eveniment IT & Digital de mare amploare ce nu numai că a continuat să existe și în variantă virtuală, dar a abordat în premieră subiecte noi, necesare a fi prezentate și dezbătute de către mediul de business local și internațional”, declară Alexandru Măxineanu, Managing Partner Concept Tech Events, Universum Expo. 

Agenda ediției 2022 aduce în lumina reflectoarelor inovația și tehnologiile disruptive, prezentând cele mai în trend subiecte din domeniul IT & Digital. 

Speakeri internaționali și locali de top vor dezbate subiecte ce vor schimba semnificativ modul în care funcționează consumatorii, companiile și industriile, precum inteligența artificială, roboți, senzori olfactivi, aplicații ale Metaverse-ului în business, mașini zburătoare, haine inteligente, ferme plutitoare, dar și subiecte de actualitate aplicate în mediul afacerilor, precum cybersecurity, platforme cloud-native, tool-uri specifice domeniului programării precum GitOps, SQL, AI în domeniul e-commerce. 

GoTech World se adresează tuturor profesioniștilor din domenii precum IT, Banking și Servicii Financiare, E-Commerce & Online Businesses, Telecomunicații, Auto, Healthcare & Pharma, Medical, Retail, Comerț, FMCG, Producție, Media, Energie, Administrație, Servicii, dar și tuturor antreprenorilor sau freelancerilor care își doresc să folosească soluții digitale pentru a-și dezvolta afacerea. 

Participarea la GoTech World se face pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe www.gotech.world

În funcție de beneficiile pe care le primește un participant, există trei categorii de bilete: Standard Pass 109 EUR, Content Pass 279 EUR, VIP Pass 349 EUR.

În perioada Super Early Registration 8-18 august, biletele pot fi achiziționate la prețuri speciale: Standard Pass 59 EUR, Content Pass 199 EUR, VIP Pass 259 EUR.



Citeste si