- 15 Septembrie 2020
Granturi de 1 mld. euro pentru IMM-uri: aplicația pentru program, operațională
În acest moment a fost deschisă etapa de creare profil, user şi parolă la adresa http://granturi.imm.gov.ro.
În această etapă, aplicanţii interesaţi de cele trei măsuri de sprijin au posibilitatea preînregistrării datelor aferente reprezentanţilor legali/ împuterniciţi, precum şi datele persoanelor juridice.
Această etapă de preînregistrare va rămâne deschisă pe toată perioada de înscrieri la cele trei scheme de sprijin. Oficialii Ministerului Economiei au realizat și un ghid în ceea ce privește preînregistrarea pe platformă. Poate fi consultat aici.
Informații importante:
- În această primă etapă NU contează ordinea înregistrării datelor și nici principiul „primul venit– primul servit!” – Această etapă de preînregistrare va rămâne deschisa pe toata perioada de înscrieri la cele trei măsuri.
- Pentru a putea încheia cu succes această etapă de preînregistrare, creare profil, user și parolă, ESTE NECESARĂ DEȚINEREA SEMNĂTURII ELECTRONICE VALIDE.
Totodată, începând cu data de 14 septembrie, Ministerul Economiei deschis consultările publice pentru cele trei proiecte de granturi în valoare totală de 1 miliard de euro pentru susținerea economiei românești.
MEEMA a publicat în consultare proiectul “Granturi pentru investiții productive acordate IMM-urilor” - între 50.000 euro și 200.000 euro, fondurile alocate fiind în valoare de 550.000.000 euro. Acesta poate fi consultat accesând acest link.
Pentru acordarea granturilor destinate capitalului de lucru, MEMMA eliberează, în perioada 1 august – 15 septembrie 2020, la cerere, certificate de situații de urgență, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată.
Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență
Suma forfetară de 2.000 euro se va utiliza pentru acoperirea anumitor tipuri de cheltuieli ce vor fi detaliate în Schema de ajutor de stat.
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate.
Bugetul alocat pentru acordarea de microgranturi este în valoare totală de 100 milioane euro.
În cazul celor trei proiecte, viitorii aplicanți dar și reprezentanți ai mediului de afaceri sunt rugați să transmită eventuale observații sau propuneri de modificări pe adresa directia.imm@imm.gov.ro.
Detalii despre granturile de 1 miliard de euro pentru IMM-uri aprobate prin OUG puteți citi aici.
Pe 11 august, Guvernul lansa în dezbatere publică ghidul solicitantului.