- 10 August 2020
Un mld. euro pentru relansarea economiei: document publicat în Monitorul Oficial
Măsurile adoptate de Executiv vizează sprijinirea din fonduri europene nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în cuantum de 1 miliard de euro, a întreprinderilor mici și mijlocii, prin acordarea de microgranturi, granturi pentru capital de lucru și granturi pentru investiții.
1. Microgranturile, cu o valoare de 2.000 euro, se acordă o singură dată, sub formă de sumă forfetară și sunt destinate beneficiarilor:
a) întreprinderilor mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019;
b) PFA, ONG-uri cu activitate economică în unul din domeniile de activitate prevăzute în Anexa nr 1;
c) PFA/CMI dacă au fost implicte în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 care nu au beneficiat de stimulentul medicat acordat în baza OUG 43/2020.
Beneficiarii de microgranturi pot utiliza alocările din fonduri externe pentru acoperirea anumitor tipuri de cheltuieli ce sunt detaliate in schema de ajutor de stat.
Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate.
Bugetul alocat pentru acordarea de microgranturi este în valoare totală de 100 milioane euro.
2. Granturile destinate capitalului de lucru vor avea valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro, fondurile alocate fiind în valoare de 350 milioane euro.
Alocarea grantului pentru capital de lucru se realizează pe bază de cotă procentuală din cifra de afaceri, fiind destinat IMM-urilor a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.
Pentru acordarea granturilor destinate capitalului de lucru, MEMMA va elibera în perioada 01 august – 15 septembrie 2020, la cerere, certificate de situații de urgență, operatorilor economici a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei SARS-CoV-2 în perioada stării de urgență.
3. Granturile pentru investiții se acordă pe proiect și beneficiar și au o valoare cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse. Fondurile totale alocate pentru granturile destinate investițiilor sunt în valoare de 550.000.000 euro.
Granturile pentru investiții nu includ cofinanțarea proprie a beneficiarilor stabilită în procent de minim 15% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunile mai puțin dezvoltate și 30% din valoarea grantului solicitat de către beneficiarii din regiunea București-Ilfov.
Detalii despre toate cele 3 tipuri de granturi pe care le pune la dispoziție Ministerul Economiei puteți afla din acest material.OUG 130, prin care se vor acorda ajutoare din fonduri europene în valoare totală de 1 miliard de euro persoanelor fizice autorizate, microîntreprinderilor și firmelor mici și mijlocii, a fost publicată în Monitorul oficial nr. 705 din 06.08.2020, partea I.
Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei COVID-19 cuprinde și anexele cu codurile CAEN eligibile pentru fiecare categorie de sprijin, precum și punctajul pentru proiectele prin care se vor acorda granturile destinate IMM-urilor, de până la 200.000 de euro pentru investiții.
Pentru cei interesați să acceseze aceste granturi nerambursabile accesați linkul pentru a afla care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite: OUG Nr. 130/2020.