Jocul Gray Dawn: thriller psihologic al ieșenilor de la Interactive Stone

Studioul ieșean de gaming Interactive Stone a lansat jocul pentru PC Gray Dawn. Jocul pentru PC poate fi găsit pe platforma Steam la prețul de 19,99 de dolari.

Ieșenii de la Interactive Stone au lansat jocul alături de incubatorul Carbon, dedicat industriei locale de gaming. Carbon sprijină antreprenorii regionali din zona de gaming, ajutându-i să creeze jocuri unice și să pună bazele unor business-uri viabile. Incubatorul oferă o finanțare directă de până la 50.000 de dolari pe proiect, precum și servicii personalizate de consiliere, în funcție de necesitățile individuale ale businessurilor.

”Parteneriatul dintre Carbon și Interactive Stone a fost unul complex ce s-a întins pe durata a doi ani și va continua și după lansarea jocului. Am fost implicați în realizarea Gray Dawn prin finanțare, mentorat și dezvoltarea de strategii de marketing și comunicare. Suntem încrezători că Gray Dawn își va găsi repede un public pasionat de astfel de povești unice și incitante”, a  declarat Cătălin Butnariu, General Manager Carbon.

Gray Dawn este un thriller psihologic first-person în care un preot încearcă să își demonstreze nevinovăția după ce este suspectat de uciderea unuia dintre copiii de altar. Povestea începe în ajunul Crăciunului din anul 1920, când unul dintre băieții de altar devine grav bolnav și se comportă extrem de ciudat, iar părintele Abraham decide să îl exorcizeze. Exorcizarea eșuează, băiatul sare pe geam, însă corpul acestuia nu poate fi găsit. Din acel moment, Abraham încearcă să îl găsească însă, în aventura sa, preotul va trebui să străbată tărâmuri reale și imaginare în căutarea adevărului.

Producătorii Gray Dawn le-au pregătit jucătorilor numeroase surprize, începând de la aerul misterios al poveștii preotului Abraham și continuând cu diferite provocări și răsturnări de situatie, decoruri elaborate și fascinante.

Jucătorii vor avea parte de:

  • Un univers gotic cu puternice influențe est-europene
  • Puzzle-uri interactive menite să dezlege misterele lumilor reale și imaginare
  • Transpunerea într-o lume stranie presărată cu amintiri groaznice și coșmaruri demonice
  • Un periplu tumultos pe linia subțire dintre nebunie și disperare

Interactive Stone este un studio independent din Iași. Membrii echipei s-au cunoscut în timp ce lucrau într-o companie specializată pe mobile software, însă, între timp, aceștia și-au îndreptat atenția către game development. Gray Dawn este primul joc pe PC lansat de Interactive Stone.

“Interactive Stone a pornit din dorința noastră de a concepe un proiect românesc ambițios și provocator. Așa a luat naștere Gray Dawn, un joc care le oferă jucătorilor un univers mistic, unde obiectele sfinte și credința îl ajută pe părintele Abraham în aventura sa. Suntem nerăbdători să vedem care va fi feedback-ul fanilor genului”, a declarat George Remus, co-fondator Interactive Stone.



Citeste si