- 21 August 2019
Hackathon de Open Banking: Finqware pune la dispoziție infrastructura de test
Data de 14 septembrie este una istorică pentru industria bancară europeană. Este ziua în care toate băncile din Europa sunt obligate să expună, către aplicății terțe, datele clienților lor pe conexiuni de tip API, în medii de producție.
Data este un termen legal stabilit de Directiva Revizuită de Plăti (PSD2) și se aplica fără excepție pe tot teritoriul Uniunii Europene. Acest lucru se întâmplă chiar dacă în România nu a fost transpusă în lege organică.
Pentru a marca acest moment și pentru a da startul inovației bazate pe disponibilitatea datelor bancare către aplicății terțe, Finqware, prima infrastructură de agregare de date bancare din România, organizează prima ediție a Open Banking Hackathon.
Competiția se va desfășura în București, la Mindspace Business District între 14 și 15 septembrie. Pe durata întregului weekend echipe selectate de dezvoltatori IT și experți în digital banking vor concura cu aplicațiile și soluțiile create pe infrastructură de test pusă la dispoziție de organizatori și prin care se pot conecta la mai multe bănci din România, Cehia, Ungaria și Polonia.
Temele Open Banking HackathonCele 3 teme pe care echipele și le pot alege, deși destul de largi că întindere, sunt suficient de specifice pentru a inspira soluții inovative:
- Open Banking for IoT (Using Wearables to manage financial life; Mobility and vehicle applications; Analysing financial data & process automation);
- Open Banking for Individuals (Personal finance management applications; Robo-Advisory for increasing financial health; Increase financial inclusiveness; Next level payment solutions);
- Open Banking for Businesses (Optimising Treasury Management for Corporates; Smart Financial management for SMEs; Cross border FX Hedging for corporates).
Echipele participante vor avea ocazia să beneficieze de mentoring și suport tehnic oferit de founderi de fintech startups mature și experți de dezvoltare de soluții tehnologice, scopul fiind crearea unui MVP funcțional.
În ultima zi, duminică 15 septembrie, începând cu ora 17:00, echipele vor avea ocazia să prezinte și să își valideze soluția într-un Demo event în față publicului și a unui juriu format din investitori și manageri de digital din bănci importante românești.
Premiile hackathon-ului de open bankingÎn urmă jurizarii, echipa câștigătoare care va pleca acasă cu Open Banking Hackathon Award în valoare de 7.000 euro, din care 2.000 euro cash și un Google Cloud grant în valoare de 5.000 de euro.
Partenerii Open Banking Hackathon promit de altfel să susțină echipele și soluțiile câștigătoare și pe viitor pentru a le duce către comercializare. Primele 3 echipe vor fi de asemenea beneficiare a unui proces rapid de selecție (fast-track) pentru a întră în următoarea cohortă a programului Techcelerator.
Sunt binevenite să se înscrie în egală măsură echipe ad-hoc sau echipe deja create, inclusiv reprezentând o companie IT. Singurele condiții sunt prezența a minim 2 membri în cadrul echipei: a unui programator care să codeze folosind API-ul de date bancare pus la dispoziție și a unui expert în business care să configureze propunerea comercială a soluției. Echipele pot fi extinse până la 4 membri.
Echipele care doresc să se înscrie trebuie să aplice, până la 1 septembrie, la acest link.
Echipele selectate vor fi anunțate pe 4 septembrie.