Hackeri și criptoanaliști se întorc la București la DefCamp #10

DefCamp, cea mai importantă conferință anuală de hacking și securitate cibernetică din Europa Centrală și de Est, se va desfășura anul acesta între 7 și 8 noiembrie, la București.

La eveniment sunt așteptați peste 2.000 de participanți, de la antreprenori și dezvoltatori software până la membri activi în mediul academic și specialiști din sectorul public, dar și pasionați de securitatea cibernetică.

În 2019, DefCamp va găzdui prezentări ale celor mai experimentați hackeri etici din lume. În cadrul evenimentului vor avea loc peste 10 competiții create pentru a stimula și dezvolta cunoștințele participanților, de la răspuns la incidente informatice până la metode și tehnici complexe de exploatare, toate inspirate din industrie și evenimente cu un impact global.

În toate aceste competiții, concurenții își vor pune la bătaie talentul și experiența în securitate cibernetică pentru a dezactiva măsurile de siguranță ale echipamentelor electronice care, de multe ori, sunt vitale pentru societate.

Pe cele trei scene ale DefCamp vor urca peste 60 de speakeri în cele două zile de conferință. Reprezentanți ai peste 400 de companii cu prezență locală și internațională vor participa la eveniment pentru a dezbate probleme avansate de securitate cibernetică și impactul acestora în zona de business.

”Acum că anunțăm oficial ediția cu numărul 10, ne dăm seama că peisajul s-a schimbat fundamental în ultimul deceniu. Acum 10 ani încă discutam de computere clasice, internet prin cablu sau viruși care îți afectau datele, cu impact financiar minim sau moderat pentru utilizatori. Acum situațiile în care ne pot duce vulnerabilitățile cibernetice sunt realmente dramatice. Vorbim de criptarea datelor și deblocarea lor contra unor sume importante de bani, vulnerabilități pe dispozitivele mobile pe care le folosim zilnic sau crize de securitate a informației în companii mari care gestionează datele a milioane de oameni. Ne bucurăm că am ajuns aici, dar cred că următorii 10 ani vor fi și mai dificili. Tehnologia îmbunătățește calitatea vieții, dar aceasta introduce și noi metode de atac. Ne bucurăm că prin DefCamp putem contribui activ la dezvoltarea comunității locale, reușind astfel să punem România pe harta evenimentelor de succes din Europa”, a declarat Andrei Avădănei, fondator DefCamp.

Pe parcursul celor două zile, specialiștii vor susține prezentări despre inginerie socială, hacking de mașini și dispozitive medicale, infecții cu malware a dispozitivelor IoT, dar și criptografie sau vulnerabilități în sisteme vitale pentru societățile digitale actuale.

Nu vor lipsi nici dezbaterile despre fraude online, securitatea rețelelor telecom și wireless, noile standarde de comunicații 5G, stabilitatea aplicațiilor web și mobile, dar și prezentări despre vulnerabilitățile critice din sistemele cu care utilizatorii interacționează zilnic.

Printre speakerii pe care participanții îi pot urmări se numără: Jeff Man - criptoanalist și strateg în securitate cibernetică, cu o experiență de 36 de ani, Jayson Street - unul dintre cei mai cunoscuți și căutați specialiști din domeniu la nivel mondial, Christina Kubecka - a coordonat una dintre cele mai complexe operațiuni de securitate din istorie, și Alex Matrosov - cercetător specializat pe amenințările cibernetice avansate. Pe scenă va mai urca și Eva Galperin - Director pe Securitate Cibernetică la Electronic Frontier Foundation, și cea mai cunoscută activistă pentru dreptul de confidențialitatea și securitatea informației în mediul online.

Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă la București aproape 7.500 de participanţi din peste 55 de ţări şi 150 de oraşe. Aceștia sunt pasionați de hacking, vulnerabilităţi cibernetice și interesați să-și dezvolte abilitățile tehnice. Audiența conferinței cuprinde: 45% participanți din zona de cercetare și dezvoltare proiecte, 30% specialiști în securitate cibernetică, 18% reprezentanți din zona de top management și factori de decizie în companii, iar 7% studenți.



Citeste si