- 20 Martie 2017
Harta ecosistemului antreprenorial în 2017. Care sunt cele mai bune zone și orașe în care să îți crești startup-ul?
Fie că vrem să o recunoaștem sau nu, Silicon Valley este regele ecosistemului antreprenorial mondial. Și nicio altă zonă de pe glob nu îndrăznește să-l detroneze. Cel puțin pentru moment. Dar se pregătește o răscoală.
Cel mai recent raport Startup Genome, care analizează cele mai bune ecosisteme pentru dezvoltarea startup-urilor la nivel global, a lansat ediția pe 2017 și ne-a indicat care ar fi cele mai bune orașe și zone în care am putea să ne dezvoltăm afacerea. Raportul de 150 de pagini cuprinde informații primite de la aproape 30.000 de startup-uri din întreaga lume.
Astfel, raportul a identificat primele 20 de ecosisteme antreprenoriale ale lumii bazându-se pe performanță, finanțare, talent, potențial de piață sau experiență. Pe primul loc se află și în acest an Silicon Valley, urmat de New York și Londra – acesta din urmă, în urcare cu 3 poziții. Printre orașele nou intrate în acest clasament se află Beijing - locul 4 -, Shanghai – locul 8 – și Stockholm, care a intrat direct pe locul 14 prin prisma reach-ului pe care le au produsele startup-urilor de acolo și a abilității orașului scandinav de a crea unicorni (printre exemple, Spotify, Skype sau King).
Deși încă domină acest clasament al ecosistemelor antreprenoriale, Statele Unite au marcat un declin atât în ceea ce privește valoarea exiturilor cât și a valorii de piață a startup-urilor de acolo. Declinul ecosistemului american a fost accelerat în ultimii patru ani și de intrarea unor orașe precum Berlin, Beijing, Shanghai, Singapore sau Stockholm alături de Londra și Tel Aviv pe lista celor mai hot zone din afara SUA în care să-ți crești startup-ul.
Astfel, printre primele 20 de ecosisteme pentru startup-uri, 9 sunt situate în America de Nord, 6 în Europa, ultimele 5 fiind în Asia.
Orașe precum Los Angeles sau Chicago au marcat cele mai mari căderi în clasamentul Startup Genome, de 6, respectiv 11 poziții. Chiar și așa, zona Americii de Nord are 7 orașe din SUA în primele 20 de ecosisteme antreprenoriale ale lumii. Silicon Valley este încă pe primul loc în câteva categorii, dar a pierdut la capitolul talent (startup-urile de acolo încep să întâmpine greutăți în cee ce privește atragerea angajaților buni), în fața sa aflându-se Moscova și Singapore.
Europa – noul valEuropa are 6 reprezentanți în acest clasament: Londra (locul 3), Tel Aviv (locul 6), Berlin (locul 7), Paris (locul 11), Stockholm (locul 14) și Amsterdam (locul 19). Având în vedere situația Brexitului – procesul de ieșire al Marii Britanii din Uniunea Europeană va începe pe 29 martie), va fi interesant de observat modul în care va continua ecosistemul antreprenorial londonez – Londra are între 4.300 și 5.900 de startup-uri tech.
Asia-Pacific: la vânătoare de talentAsia și Europa prind din urmă SUA când vine vorba despre ecosistemele propice dezvoltării startup-urilor. Singapore, de exemplu, este unul dintre locurile în care guvernul și-a asumat un rol activ în crearea unui mediu prietenos față de startup-uri. Poate de aceea, în clasamentul pe 2017, orașul – stat, s-a situat pe primul loc în ceea ce privește talentul pe care îl atrag startup-urile de acolo.