Hola Romania: tinerii care duc turiștii pe ulițele satelor românești

Se cunosc din copilărie, de când alergau desculți pe ulițele satului bunicilor. S-au reîntâlnit la liceu, însă parcursul profesional i-a dus, o vreme, prin alte domenii și chiar prin alte țări. Acum, însă, s-au reunit și și-au pus toată experiența și pasiunea pentru ospitalitate și dorința de a face cunoscută în afară România autentică, de la țară, cu tot ce are mai pur de arătat în proiectul Hola Romania. 

Și veți întreba ce are de-a face tehnologia în toată treaba asta. Păi este fix liantul de care aveau nevoie pentru a promova imaginea țării noastre în orice colț al lumii. Pentru că, dacă vorbim despre sate sau orașe inteligente, atunci ele trebuie să fie descoperite peste tot. 

Alexandra Bolba și Raul Crișan au 32 de ani și de curând și-au îndeplinit visul de a lansa o platformă de promovare a satelor românești, Hola Romania. Pare, însă, că tot parcursul lor i-a pregătit pentru acest moment și proiect, chiar dacă mulți ani au mers pe drumuri diferite.

La răscruce de drumuri

”Dacă ar fi să analizăm traseul fiecăruia, cred că elementul comun a fost nevoia de libertate și dorința de experimentare, calități tipice unui antreprenor”, își începe Alexandra povestea.

După despărțirea de liceu, Raul a început Academia Forțelor Terestre din Sibiu și își imagina că va avea o carieră militară. A ales să se retragă când și-a dat seama că își dorește mai mult decât ceea se întâmplă între gardurile unității și că vrea să fie propriul său “comandant”. După facultate s-a angajat într-o agenție de publicitate din Spania ca specialist în marketing, unde a lucrat timp de 10 ani.

În același timp, Alexandra a studiat în economie, apoi s-a îndreptat spre o carieră în Drept, întâi prin urmarea cursurilor Facultății de Drept, mai apoi printr-un job de 7 ani pentru una dintre cele mai importante case de avocatură din România. ”Deși a fost o experiență extraordinară, cu oameni minunați de la care am avut multe de învățat, am realizat, în cele din urmă, că nu e pentru mine”, își amintește ea acum.

În tot acest timp, a pus bazele primului proiect în hospitality și a avut primul contact cu turiștii din postura furnizorului de servicii.

”Mai exact, am deschis o firmă de concierge, care se adresa, în principal, turiștilor străini cărora le ofeream experiențe personalizate în România. Dar cum la momentul respectiv încă nu mă simțeam pregătită să o iau întru totul pe calea antreprenoriatului, m-am angajat apoi la o agenție de publicitate, unde am făcut PR & comunicare. Aici mi-am format și dezvoltat abilități care azi mă ajută să privesc din perspectiva potențialului client tot ceea ce vrem să facem și să promovăm și, fiind vorba despre o agenție cu ADN digital, am avut ocazia să mă familiarizez cu campaniile online, cu tehnologia și puterea ei, cu amploarea rețelelor sociale”, explică ea.

La rândul lui, după 10 ani în Spania și alte câteva luni în care s-a plimbat prin Asia cu un rucsac în spinare, sau în care a condus mii de kilometri la raliuri caritabile prin Mongolia și prin alte țări din acea parte a lumii, Raul și-a dat seama că ospitalitatea nu ține nici de cultură, nici de educație sau de statut social. Așa că a decis să se întoarcă în România.

Împreună pe drumul antreprenoriatului

Iar cărările celor doi tineri s-au unit din nou și, mai ales, la momentul potrivit, dat fiind faptul că ambii își doreau tot mai mult să se implice într-un proiect propriu.

Ca să răspund la întrebarea “de ce?”, trebuie să spun că după ce am străbătut, fiecare, peste 30 de țări, din toate aceste călătorii ne-am dat seama că, spre deosebire de multe alte locuri din Europa, modul de viață din România are unicitate și mister. Aici poți să vezi oameni de la țară care lucrează pământurile exact așa cum se făcea în urmă cu 100 de ani, care încă trăiesc în ritmul propriu, într-o cadență neafectată de agitația secolului XXI. Este un stil de viață care poate nu oferă tot confortul cu care suntem obișnuiți azi, dar noi am văzut în asta o valoare, o trăsătură aparte, deși mulți români consideră asta un exemplu de lipsă de evoluție”, povestește Alexandra.

Și pentru că amândoi au avut șansa de a experimenta autenticitatea satului românesc, cu tot ce înseamnă ea, de la pâinea coaptă pe vatră și plăcinte la torsul lânii sau folosirea unui război de țesut, și-au dorit să le arate și turiștilor, mai ales de peste hotare, tradițiile noastre. Pentru că satul românesc merită transformat cu ajutorul tehnologiei, care să ofere o fereastră tuturor oamenilor către ceea ce poate oferi. 

România din poveștile bunicilor

”Prin Hola Romania ne dorim, în primul rând, să punem în evidență potenţialul turistic unic al țării noastre și să contribum, așa cum știm, la reconstruirea unei imagini pozitive a României, la definirea unui brand turistic naţional bazat pe natură, istorie și tradiții, pe promovarea și, mai ales, respectarea modului de viață autentic al comunităților, în special al celor rurale. Fiind la rândul nostru călători ne-am dat seama că atunci când ești atent la localnici, la cei care-ți sunt gazde, atunci când le respecți tradițiile și locurile natale, ei se deschid și îți oferă o experiență unică. Ceea ce vrem să le putem oferi și noi clienților noștri”, detaliază Alexandra.

Practic, prin platforma Hola Romania, Alexandra și Raul promovează turismul autentic și responsabil. Platforma pune la dispoziție produse turistice care cuprind case vechi restaurate, meșteșugari, artiști, iubitori de natură și păstrători de tradiții.

”Clienții noștri vor avea ocazia să opteze pentru experiențe care respectă mediul înconjurător, care le va face călătoria mai frumoasă, dar care vor aduce comunității numeroase beneficii”, adaugă cofondatoarea Hola Romania.

Vacanța perfectă la câteva click-uri distanță

Ca toată experiența să fie cât mai simplă și să atragă rapid utilizatorii platformei, fondatorii Hola România au încercat să o structureze astfel încât din câteva click-uri orice turist să poată găsi vacanța perfectă în România.

”Pentru asta, am decis să introducem următoarele 3 criterii de căutare: tipul de călător (solo traveller, cuplu, grup de prieteni, familie, business, pensionari si backpackers), durata călătoriei, pasiuni/activități preferate. Cu aceste filtre putem să oferim oricărui turist doar informații relevante pentru el și este mult mai ușor să îl convingi atunci când se regăsește în ceea ce citește”, declară Alexandra.

În acest moment, Hola Romania are circa 5.000 de utilizatori lunari. ”Trebuie menționat că website-ul este în fază incipientă, iar conținutul urcat în acest moment reprezintă aproximativ 30% din totalul de care dispunem. Lucrăm în paralel și la traducerea acestuia în limbile spaniolă și engleză. Fiind un proiect care, în faza inițială, a fost conceput exclusiv pentru piața turiștilor din Spania, acest lucru se reflectă și în profilul clienților noștri, care vin, preponderent, din acea zonă”, completează tânăra.

Așa cum precizam, tehnologia este elementul care-i ajută pe Alexandra și Raul să prezinte ce are mai frumos de oferit satul românesc în fața potențialilor vizitatori de peste granițe.

Ghidul turistic prin rețelele WiFi de la Orange

”Tehnologia este instrumentul care, azi, ne ajută să ajungem în orice colț al lumii. Prin intermediul ei putem sa promovăm locurile, produsele, cântecele, sau tradițiile românești către orice tip de persoană dorim. Faptul că avem posibilitatea să asigurăm o expunere atât de  mare prin intermediul tehnologiei este doar un avantaj pentru patrimoniul cultural și natural al României”, afirmă Alexandra.

În ceea ce privește componenta de turism sustenabil pe care o promovează prin intermediul platformei, cei doi fondatori și-au propus ca toate experiențele de pe Hola România să contribuie la conștientizarea necesității unui consum responsabil al resurselor țării.

”Avem în draft un proiect social prin care să contribuim activ (atât noi cât și turiștii noștri) la colectarea deșeurilor de pe traseele turistice și ecologizarea zonelor de interes pentru  călători”, mai spune cofondatoarea Hola România.

Un alt proiect pe care doresc să-l dezvolte, și care are la bază tehnologia, vizează mobilitatea urbană a turiștilor străini. În esență, cu ajutorul rețelei de WiFi gratuit pusă la dispoziție de Orange în mijloacele de transport din Brașov și alte orașe de interes turistic, fondatorii Hola Romania și-au propus să ajute călătorii să localizeze cele mai apropiate obiective turistice ca, mai apoi, să-și poată crea rute optimizate pentru a putea vizita cât mai multe dintre ele într-un timp scurt și cu un consum cât mai mic de resurse financiare.

Orange susține startup-urile care schimbă orașele și satele în cadrul programului Cities of the Future. Poți afla mai multe despre program aici. 

O viziune comună pentru schimbare

Însă, pentru a putea promova cât mai eficient ceea ce țara noastră are de oferit și pentru a putea integra, fără probleme, toate elementele de sustenabilitate pe care le doresc pentru dezvoltarea ulterioară a platformei, cei doi fondatori ai Hola România observă nevoia ca toți actorii implicați, autoritățile, furnizorii de servicii și cei care strâng ofertele de turism să se așeze la aceeași masă și să contureze o viziune comună.

”Credem că elementele esențiale pentru o dezvoltare durabilă sunt responsabilitatea și trialogul. Un trialog în care trebuie să fie implicate autoritățile locale, mediul de afaceri și comunitatea locală. Noi considerăm că este datoria fiecărui cetățean să contribuie, așa cum știe și cum poate la sustenabilitatea orașului/satului în care locuiește, la oferirea unui viitor durabil generațiilor următoare. Deși pare un clișeu, schimbarea începe prin fiecare dintre noi, nu putem aștepta ca lucrurile să se transforme de la sine”, declară Alexandra.

Paradoxul românesc

Cofondatoarea Hola Romania face și o observație importantă în ceea ce privește dezvoltarea acestui proiect și al provocărilor pe care le-au avut. Și este chiar paradoxal.

”Turiștilor le place România tocmai pentru că e autentică, autenticitate dată, parțial, chiar de lipsa de infrastructură, de exemplu, sau de un sistem de transport bine pus la punct”, completează cofondatoarea Hola Romania.

Totuși, din punctul lor de vedere, pentru că țara noastră să poată valorifica patrimoniul cultural și resursele naturale cu potențial turistic este necesară dezvoltarea infrastructurii de transport și de cazare, optimizarea serviciilor, mai ales în domeniul HoReCa și, totodată, a unui sistem de informare a cetățenilor.

Cred că una dintre cele mai mari provocări a fost lipsa unui punct (online) centralizat de informare turistică, unde toți cei interesați să poată găsi informații relevante pentru ei. Cele mai frumoase și autentice unități de cazare nu sunt, de cele mai multe ori, suficient promovate, nu există un sistem care să centralizeze micii meșteșugari, sau dacă există el nu este actualizat și, nicidecum, user friendly. Pentru a creiona experiențele pe care le oferim, am fost nevoiți să facem research amănunțit, să apelăm la localnici din fiecare zonă pe care o promovăm, să batem la uși și să găsim singuri “poveștile” care merită spuse”, menționează Alexandra.

Un alt aspect aspect important pe care-l notează Alexandra în ceea ce privește provocările pe care le-au avut în dezvoltarea proiectului Hola Romania, și care odată rezolvat ar aduce beneficii pentru toate părțile implicate, este legat de imposibilitatea de a integra în pachetele turistice pe care le pun la dispoziție multe unități de cazare, dar mai ales experiențe, care, din lipsa unui cadru legislativ adecvat, sau din cauza birocrației excesive, nu au o modalitate legală de funcționare.

”Ne este imposibil să vindem aceste servicii mai departe. Este oarecum de la sine înțeles că actorii principali ai produselor noastre – meșteșugari, persoane din zone rurale – sunt, de cele mai multe ori, persoane mai înaintate în vârstă și foarte puțin (sau deloc), familiarizate cu tehnologia. Instituțiile statului responsabile de acest sector ar trebui să inițieze demersuri prin care să le ușureze viața și să le ofere cadrul necesar așa încât să poată promova istoria și cultura locală, nu să le îngreuneze activitatea, oricum destul de anevoioasă”, afirmă cofondatoarea Hola Romania.

Alexandra și Raul încă speră la o colaborare eficientă cu autoritățile locale, deși până acum discuțiile pe care le-au avut nu au fost fructificate în colaborări. ”Suntem perseverenți și vom continua eforturile de a include autoritățile publice în ecosistemul Hola Romania, pentru că ar fi o colaborare din care toată lumea ar avea numai de câștigat. Pentru turiștii noștri, sinergiile cu autoritățile administrativ teritoriale s-ar traduce printr-o experiență mai bună, care, la rândul său se poate replica în noi recomandări. Iar fiecare nou turist reprezintă o sursă de venit în plus pentru economia locală”, consideră ea.

Hola Romania în 2021

Până când se vor alinia și autoritățile publice, cei doi antreprenori au planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea platformei până la finalul acestui an.

Astfel, și-au propus ca în 2021 să își dedice cea mai mare parte a timpului definitivării platformei. Aici includ popularea site-ului cu conținut – articole, poze și video-uri în toate cele 3 limbi, română, engleză și spaniolă, precum și promovarea proiectului în comunitatea online de pe rețelele de socializare.

”Ca pas următor, dorim să ne îndreptăm atenția înspre partea de ecommerce, prin care să promovăm produse autentice românești, pe care turiști din toată lumea să le poată achiziționa. Considerăm că astfel vom putea ajuta industria locală a meșteșugarilor români și vom reuși să ducem peste mări și țări tradițiile poporului român”, adaugă Alexandra.

Tot în zona ecommerce doresc să încadreze și un alt segment, și anume realizarea unui configurator prin care turiștii să își poată selecta activitățile dorite și să își configureze vacanța în funcție de hobby-urile sale fără a trebui să facă concesii, ”așa cum se întâmplă, de obicei, atunci când cumperi un pachet de vacanță standard”.

Iar între timp, continuă să viseze la modul în care și-ar dori să arate pe viitor localitățile românești pe care să le descopere turiștii: verzi, cât mai curate, cu oameni responsabili.

Sursa foto: https://www.facebook.com/holaromania/



Citeste si