How to Web 2019: Sean Ellis – pași ca să ai succes făcând growth hacking

Sean Ellis, cel care a inventat termenul de growth hacking, a urcat în această dimineață pe scena How to Web 2019, și a povestit despre pașii pe care startup-urile, și numai, ar trebui să-i urmeze cu ajutorul growth hacking, pentru a crea produse și servicii mai bune.

”Growth hacking  este bazat pe ceva ce există de mult timp, chiar dacă termenul e nou. Te bazezi pe date, analizezi informațiile, testezi, înveți din ceea ce ai testat. Este un proces științific prin care poți face produse mai bune. E ceva ce ai învățat din școală”, a precizat Sean Ellis.

În lumea companiilor digitale care au trecut de la statutul de startup-uri la giganți tech, Sean Ellis este văzut drept unul dintre cei mai importanți experți. Prin sistemul de metode de Growth Hacking, el a contribuit la succesul unor companii ca Dropbox, Eventbrite sau LogMeIn.

Totodată, el este fondatorul companiei Qualaroo printre ai cărei clienți se numără Uber, Intuit, Starbucks și chiar Amazon.

Sean Ellis a susținut o prezentare la How to Web 2019, dar va avea și un workshop intensiv de o zi pentru toți cei care vor să descifreze o parte din secretele succesului și scalabilității unei afaceri de la nivel de startup la statut de jucător național și internațional.

”Un growth mindset este asociat mai mereu cu startup-urile pentru că acolo este mai ușor să schimbi gândirea și modul în care lucrează în echipă, dar vedem tot mai multe companii mari care încep să implementeze procesul de growth hacking”, a mai spus Sean Ellis.

Astfel, din punctul său de vedere, ca să faci growth hacking ai nevoie de 3 elemente cheie:

  • Shared mission – să treci peste goals-urile echipei de markleting, de programatori. Când ai o misiune pe care o împarte toată lumea din companie, este mai ușor să convingi oamenii să lucreze împreună.
  • Growth mindset – trebuie să ai asta (este mereu un mod mai bun de a face ceva și te străduiești să găsești acel mod).
  • Data at the core – să înțelegi cu adevărat ceea ce se întâmplă (fapte calitative și cantitative).

”Este un proces care poate replicat și implementat de toată lumea”, spune Sean Ellis.

Cum abordăm modul în care facem growth hacking?
  • Alege metricii potriviți – în momentul în care știi care sunt metricii tăi, îți dai seama cum se mișcă afacerea ta.
  • Dacă alegi metricii importați, creșterea este ceva ce poți face constant. și dacă toată lumea din echipă înțelege acel metric, pot lucra mult mai bine împreună.

    Sfatul lui Sean Ellis este ca fondatorii de startups să aleagă un north star metric - acel lucru care măsoară cel mai bine dezvoltarea companiei.

    De exemplu, Lime sau Uber se uită la weekly rides. Nu e important câte descărcări sunt, ci câte călătorii sunt. La asta se uită lumea din companie. La Slack și Facebook, metricul la care se uită mereu este daily active users – cu cât sunt  mai mulți, înseamnă că e mai multă valoare în afacere. În cazul Acorns, metric important este numărul de investitori.

    ”De aceea e important să nu te uiți doar la revenue. Sunt cazuri în care revenue și value nu se mișcă în același mod și timp. Ai nevoie de un north star metric care merge în sus, care aduce valoare și care mișcă cu el și veniturile”, precizează Elllis.

  • Înțelege value delivery engine.
  • Activarea este un lever foarte important pentru  crește achiziția într-o afacere. Este important să ajungi să înțelegi ce aduce un leverage mai bun în afacerea ta.

    De exemplu, în cazul Acorns – millennials nu mai investesc. Soluția: începi ușor și rapid (5 minute ca să faci cont și să efectuezi o primă investiție). Așa au ajuns la 5 milioane de clienți. Cel mai mare canal de refferral este prin recomandări. 

  • Testare rapidă și sistematică.
  • Odată ce înțelegi cum funcționează afacerea ta, scopul este de a testa pentru a duce la îmbunătățiri. Când testezi, o faci prin toate aceste elemente cheie care drive your north star metric.

    Un exempu de goal este să ai activări mai rapide, în cazul Acorns. În loc să pui pe cineva să bage de 2 ori adresa de mail, il pui să o facă 1 dată, apoi doar să confirme că e mailul lor. Scutești secunde bune ca omul să facă pasul următor. La fel și la adresă: omul bagă doar primele litere, apoi este întrebat dacă ”asta e adresa ta”?

    Încă un test – chiar dacă ți se pare mult, fă încă un test. Încă un test își poate aduce o nouă creștere. Din aceste teste înveți ce ai de făcut și poți crește  mai rapid.

    ”Testing drives growth!”, ține să sublinieze Sean Ellis.

  • Treci peste fricțiunile organizaționale.
  • Diversele echipe din cadrul companiei, care lucrează la părți din proiect pot îngreuna testarea și lucrul. Soluția: să-i aduci la un loc pentru o misiune pe care o împart toți.

    Cerințe pentru a avea succes în growth hacking:
    • ideas for improving business growth - idei pentru a îmbunătăți creșterea afacerii.
    • company wide north star metric - un metric care exprimă cel mai bine dezvoltarea companiei.
    • shared understanding on how th business grows - toată lumea să înțeleagă acel metric și să lucreze la dezvoltare.
    • cosss-functional commitment to testing - testează permanent și cât mai mult.
    Ce este Growth Hacking, mecanismul prin care poți construi o afacere de succes

    Ideea de Growth Hacking despre care va vorbi Sean Ellis la conferința How to Web presupune accelerarea unei afaceri sustenabile prin experimentare rapidă în dezvoltare de produs, marketing și experiența de utilizare. Rețeta a fost folosită cu succes de startup-uri, dar și de companii medii spre mijlocii care au vrut să treacă la următorul nivel al dezvoltării. Metodele de Growth Hacking pot asigura o creștere sustenabilă și o scalabilitate sănătoasă, ceea ce poate duce, într-un timp scurt, la extinderea afacerilor în mai multe orașe și țări.



    Citeste si