- 15 Martie 2023
How to Web 2023, pe 4-5 octombrie la București, sub sloganul Keep Building. Primii invitați anunțați
Totodată, printre cei 60 de speakeri ai evenimentului din acest an se numără și reprezentanții start-upurilor românești Digitail și Planable, ai unicornului croat Infobip sau Mind the Product, cea mai mare comunitate de Product Managers din lume.
Ryan Singer, unul dintre cei mai mari specialiști la nivel mondial în dezvoltarea de produs și autorul “Shape Up” - o carte de referință în domeniu, se numără printre cei 60 de speakeri care vin anul acesta la How to Web, principalul loc de întâlnire din Europa de Est pentru pasionații și profesioniștii în tehnologie, start-upuri și investiții.
Ryan Singer are o viziune inovatoare pentru produsele digitale, după dezvoltarea a numeroase metodologii și feature-uri folosite de milioane de oameni în timpul celor peste 17 ani petrecuți în diferite funcții de conducere în cadrul Basecamp, una dintre cele mai recunoscute companii de software din lume. În această perioadă a influențat profund modelul de business adoptat de companiile de produs: de la licență la Software as a Service. Căutând întotdeauna să înțeleagă imaginea de ansamblu, rolul său a evoluat de la UI Designer la Product Manager și Head of Strategy.
Ryan a inventat procesele pe care echipele companiei le foloseau pentru a proiecta, dezvolta și livra software, iar, în fiecare etapă, a trebuit să rezolve probleme într-un domeniu nou, folosind metode care nu sunt predate în școli. Acest lucru l-a determinat să dobândească un set unic de instrumente de cercetare și strategie pentru a-și da seama care este direcția atunci când nimeni altcineva nu știa încotro să se îndrepte.
Acesta este autorul “Shape Up: Stop Running in Circles and Ship Work that Matters”, o carte de mare succes despre managementul dezvoltării de software și care a schimbat modul în care multe echipe de software vorbesc despre modelarea proiectelor, rezolvarea necunoscutelor. Metodologia Shape Up ajută echipele de dezvoltatori să construiască modelul mental, instrumentele și limbajul pentru ca acestea să poată rezolva problemele legate de livrare și de procesul de produs.
Startup-urile românești Digitail și Planable vin la How to Web 2023Alături de nume internaționale, vor mai urca pe scena How to Web și reprezentanți ai pieței locale de tech&startups, precum Sebastian Gabor și Ruxandra Pui, fondatorii Digitail, companie care a primit recent o investiție de 11 milioane de dolari, sau Xenia Muntean, cofondatoarea Planable, o soluție inovatoare de social media management.
De asemenea, printre alți experți globali se numără James Mayes, cofondator și ex-CEO Mind the Product, cea mai mare comunitate de Product Managers din lume și Ivan Brezak Brkan, Director of Developer Content la Infobip.
Tema acestei ediții este reziliența și are sloganul “Keep Building”, venind ca un îndemn pentru a găsi resursele potrivite de a traversa contextul actual în domeniul tehnologiei.
“Misiunea How to Web este să ofere acces la resurse și conexiuni tuturor celor care vor să creeze sau care contribuie la dezvoltarea de produse și servicii cu ajutorul tehnologiei. Și facem asta încă din 2009, prin intermediul conferinței How to Web. În ultimii ani am învățat că reziliența și capacitatea de a ne adapta sunt cele mai importante atribute în perioade de incertitudine. Anul acesta îndemnul nostru pentru toți cei care simt această incertitudine este să continue să construiască și să ni se alăture în octombrie cu atitudinea de #KeepBuilding. Europa de Est este un hub al oamenilor talentați în tehnologie, așa că la How to Web creăm contextul de business în care aceștia pot întâlni experți globali, investitori, fondatori de succes și echipe dedicate care vor să învețe și să cunoască alți profesioniști ca ei pentru a găsi cele mai bune idei și soluții pentru provocările pe care le au”, a declarat Monica Zara, Head of Conference at How to Web.
Cei peste 2.500 de participanți ai How to Web Conference 2023 vor avea parte de o experiență asemănătoare unui “festival al inovației”, beneficiind de toate aceste componente ale evenimentului:
- 2 scene cu experți globali și locali în dezvoltarea de produse și strategii de creștere de succes
- O scenă dedicată start-upurilor cu Demo Days, pitch-uri și subiecte de interes pentru fondatori si investitori
- Scenă Q&A, unde au ocazia să interacționeze cu cei mai mari pionieri ai industriei
- Competiția Spotlight cu cele mai relevante start-upuri din Europa de Est
- Networking prin intermediul aplicației de eveniment și a zonelor dedicate de întâlniri
- Interacțiune directă cu cele mai noi start-upuri și tehnologii prezentate în zona de Expo
- Zone de petrecere a timpului cu echipa sau alți participanți ai conferinței, precum zona chill, food area, party
- Pre-evenimente dedicate comunităților, investitorilor, fondatorilor și cercetătorilor
Biletele pentru conferința How to Web 2023 se pot achiziționa prin platforma howtoweb.co la prețul de Very Early Bird, începând de la 129 de euro. Startup-urile pot beneficia de un preț special, după aplicare.