Huawei, dosar penal în Statele Unite. Care sunt acuzațiile?

Departamentul de Justiție din Statele Unite a pus oficial sub acuzare compania Huawei, precum și pe directorul financiar al companiei.

Producătorul chinez de telefoane, al doilea jucător de pe piața internațională de profil, este acuzat de fraudă bancară, obstrucționarea justiției și furt tehnologic. Potrivit BBC, aceste acuzații pot duce la o escaladare a tensiunilor din China și Statele Unite.

Împotriva companiei și a directorului său există, în total, 23 capete de acuzare, printre care fraudă bancară cu scopul de a evita sancţiunile americane împotriva Iranului, spălare de bani, obstrucționarea justiției, furt de tehnologie de la compania T-Mobile (ar fi fost furată tehnologia folosită pentru a testa durabilitatea smartphone-urilor). În acest moment, atât CFO-ul companiei, Meng Wanzhou, cât și compania Huawei neagă acuzațiile care li se aduc de către oficialii americani.

La începutul lunii decembrie 2018, Meng Wanzhou, care este și fiica fondatorului Huawei, a fost arestată în Canada, la cererea autorităților americane, sub suspiciunea de fraudă cu scopul de a evita sancţiunile împotriva Iranului. Ulterior, Meng, CFO-ul Huawei, a fost eliberată după plata unei cauțiuni în valoare de 7,6 milioane de dolari.

 



Citeste si