Cum îi ajută Huawei pe nevăzători să ”vadă” reacțiile celor din jur

Facing Emotions, aplicația dezvoltată de Huawei cu ajutorul inteligenței artificiale, permite persoanelor cu deficiențe de vedere să asocieze sunete cu expresiile faciale ale interlocutorilor.

Aplicația Facing Emotions utilizează sistemul performant de camere și inteligența artificială încorporate în flagship-ul Huawei Mate 20 Pro, care traduce șapte emoții umane în tot atâtea sunete distincte, permițând persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe grave de vedere să îi înțeleagă mai bine pe cei din jurul lor. 

Aplicație dezvoltată pe baza Inteligenței Artificiale

Creată cu scopul de a împinge și mai mult limitele tehnologiei bazate pe inteligența artificială, aplicația dezvoltată de Huawei vine să răspundă la întrebarea dacă inteligența artificială poate să îi ajute pe nevăzători sau pe cei cu deficiențe grave de vedere să experimenteze sau să "vadă" mai mult din lumea care îi înconjoară. Programată să analizeze expresiile și emoțiile oamenilor, iar mai apoi să le transpună în sunete, inteligența artificială a permis Huawei să dezvolte un nou limbaj care îi ajută pe nevăzători să identifice emoțiile altora, într-un mod pe care nu l-au mai experimentat vreodată.

Folosind camerele principale, aplicația scanează fața persoanei care interacționează cu un nevăzător și îi identifică fizionomia: ochii, nasul, sprâncenele și gura, inclusiv mimica pe care o are în acel moment. Inteligența artificială transformă apoi emoția detectată într-un sunet definit pe telefon (sau în căștile pe care le poartă persoana nevăzătoare), totul în timp real și fără să fie conectată la Internet, grație procesorului puternic și inteligenței artificiale încorporate în Mate 20 Pro.

Vezi aici și cum te ajută Inteligența Artificială la muncă și în viața personală.

Soluție pentru provocări reale

Pentru Huawei, proiectul a reprezentat o oportunitate de a utiliza tehnologia cu scopul de a identifica o soluție la o provocare reală cu care se confruntă persoanele care și-au pierdut vederea.

Pentru dezvoltarea aplicației Facing Emotions Huawei a colaborat cu Asociația Nevăzătorilor din Polonia, membri ai acesteia fiind implicați în fiecare etapă cheie a procesului de dezvoltare a aplicației care poate identifica rapid fericirea, tristețea, frica, surprinderea, disprețul sau dezgustul de pe chipurile oamenilor. Contribuția acestora a ajutat la modelarea experienței utilizatorului final, precum și la funcționalitățile, culorile și sunetele aplicației.

Sunetele au fost o componentă cheie a acestui proces, care trebuiau să fie simple, scurte și cât mai puțin invazive pentru utilizatori și lumea din jurul lor. De toate acestea s-a ocupat Tomasz Bilecki, un compozitor nevăzător. Perspectiva sa unică asupra naturii sunetului i-a permis să transmită emoțiile altor persoane cu deficiențe de vedere.

”Mi-am dorit ca sunetele pe care le creez să fie specifice fiecărei emoții și, cel mai important, să nu distragă atenția utilizatorilor de conversațiile lor", a declarat Tomasz Bilecki, Sound Designer.

Din acest material putem afla cum ne ajută inteligența artificială să fim mai productivi și să ne ținem datele în siguranță.

În plus, în timpul procesului de dezvoltare a aplicației, specialiștii au aflat că persoanele cu deficiențe de vedere ar prefera să nu fie nevoite să țină aceste dispozitive în mâini. Astfel, ca parte a campaniei, designerul Janek Kochanski a dezvoltat o husă specială 3D pentru Mate 20 Pro, care facilitează folosirea aplicației și a telefonului în general, pentru persoanele cu deficiențe de vedere.



Citeste si