- 23 Mai 2019
INTERVIU Human Finance, platforma care liberalizează investițiile în startup-uri
Prin resursele pe care le pun la dispoziție, Andrei Dudoiu, Ionuț Pătrăhău și Iulian Pădurariu, fondatorii platformei Human Finance, și-au propus să creeze un punct de întâlnire între nevoia de instrumente de testare și educare a fondatorilor de la noi care se pregătesc pentru viitoare investiții, și resursele financiare și cunoștințele pe care le au investitorii care au devenit parteneri Human Finance.
”Noi suntem un integrator de ecosistem și vrem să avem parteneriate cu toți. Cumva noi aducem la masă pe toată lumea ca matchingul acesta să dea rezultatul dorit”, ne-au precizat Andrei și Ionuț, prezenți de curând în studioul start-up.ro.
Pe lângă variantele clasice de finanțare (prin angel investors, fonduri de investiții și chiar instrumente bancare), fondatorii Human Finance introduc în ecosistemul antreprenorial de la noi și conceptul de equity crowdfunding.
Equity crowdfunding reprezintă o alternativă de atragere de capital prin platforma Human Finance destinată antreprenorilor bine pregătiți din punct de vedere financiar și care dovedesc principii de etică și transparență. Platforma facilitează investiții care pot ajunge până la 100.000 de euro pentru fiecare proiect aflat la început de drum, liberalizând astfel modul de a investi în startup-uri.
Equity crowdfunding se diferențiază de crowdfunding-ul clasic prin cedarea de acțiuni în companie în schimbul investiției în dezvoltare, dar și prin implementarea disciplinei financiare și transparenței, foarte necesare următoarelor runde de finanțare destinate scalării.
Despre acest concept, instrumentele disponibile pe platformă și ecosistemul antreprenorial românesc am discutat cu Andrei Dudoiu și Ionuț Pătrăhău.
Puteți citi mai jos o parte din dialogul cu doi dintre fondatorii Human Finance, sau puteți urmări direct înregistrarea video.
Ce prespune acest concept, de equity crowdfunding?Andrei Dudoiu
Noi suntem o platformă care vrea să creeze o punte de legătură între antreprenorii inovatori, etici și bine pregătiți, inclusiv cu ajutorul nostru, și investitori.
Equity crowdfunding a venit ca o alternativă, inclusiv acum în ultima etapă a dezvoltării Human Finance, constatând că pe radarul VC-urilor sau business angels există companii care deja au dezvoltat un produs, au un MVP care a fost dezvoltat din surse proprii. Multe dintre aceste companii au stors cât au putut, fie din economiile personale, fie ale părinților și prietenilor și nu există o altă soluție alternativă, viabilă, în piața românească.
Suntem o platformă care vrem să punem la dispoziția antreprenorilor inovatori mai multe canale de finanțare și acum am conturat și această alternativă, de equity crowdfunding.
Ionuț Pătrărhău
Sub această denumire de equity crowdfunding nu s-au făcut foarte multe finanțări. Pe de altă parte, s-au făcut câteva finanțări sub aceeași schemă pe care o aplicăm și noi, numai că nu s-a numit equity crowdfunding.
Crowdfunding-ul este cunoscut în două categorii: reward crowdfunding și equity crowdfunding.
Cel mai popular este reward crowdfunding, unde fondatorii în schimbul banilor pe care-i primesc de la investitori, cedează anumite drepturi cu privire la primele venituri, primele vânzări, sunt unii care au dat un tricou înscripționat, sunt alții care au dat acces la primele servicii ale firmei. În principiu, noi credem și în această schemă de finanțare, dar nu credem că se aplică și în România, deocamdată.
De ce nu se aplică? Pentru că întregul ecosistem care ar trebui să fie format din startup-uri, finanțatori și cei dintre startup-uri și finanțatori, adică accleratoare legate de finanțare, sau firme ca ale noastre, legate de finanțare, este extrem de tânăr.
Extrem înseamnă că suntem la prefață, la prima pagină. S-ar putea să se fi creat în ultimul an o impresie că startup-urile bubuie în țara noastră și că tot ecosistemul merge ca pe roate. Nu este așa absolut deloc.
Există multă activitate la nivel de startup-uri, există activitate la nivel de investitori, dar între ei nu există nimic.
Noi încercăm să construim acum sisteme care să lege cele două părți. Am identificat această zonă de seed money care suferă cel mai tare și am zis să punem la dispoziție o platformă de equity crowdfunding.
Nu vom avea investiții de 100 de euro, vom avea investiții de minimum 2.500 de euro pentru că în felul ăsta putem să avem sub 150 de investitori calificați ca să nu fim obligați să facem prospecte, să luăm aprobări de la ASF și așa mai departe. O să administrăm aceste investiții, practic nu o să e administrăm în adevăratul sens al cuvântului, ci vom ajuta micro-investitorii să ajungă în startup-uri în așa fel încât să dăm ocazia unor oameni care au niște resurse pe care sunt dispuși să le piardă să le investească în niște startup-uri care pot fie să strălucească, fie să apună.
Pentru că de fapt asta este filosofia acestei piețe. Și se întâmplă foarte des să apună. După un an și ceva de research pot spune că suntem destul de confortabili cu cei care apun și cei nu apun. Din motivul ăsta, cei care sunt pregătiți pentru finanțare au șanse mici să apună, în timp ce aceia care nu sunt pregătiți pentru finanțare au șanse uriașe să apună.
Cum va funcționa Human Finance?Noi vrem să-i luăm pe cei care nu sunt deloc pregătiți și să-i pregătim ca să fie buni pentru finanțare.
Andrei
Noi am lansat în decembrie conceptul Human Finance, viziunea, ceea ce ne dorim noi să devenim pe parcursul câtorva ani. Partea foarte îmbucurătoare pentru noi a fost că imediat după lansare am avut foarte mult interes și trafic pe platformă, chiar dacă noi am anunțat transparent că este doar un schelet, doar o viziune a ceea ce ne dorim.
Valoarea adăugată va fi adusă de tool-urile pe care le vom pune la dispoziția antreprenorilor începând chiar de la finalul lunii mai.
La capătul acestei experiențe pe care o vor căpăta ei folosind instrumentele de pe platformă vom face un fel de rating al pregătirii lor, iar acești antreprenori mai bine pregătiți vor avea acces la investitori.
Este o experiență în dinamică. Noi punem foarte mult accent, și am dobândit acest lucru din experiența noastră de foști bancheri, în care echipa și etica echipei au fost foarte relevante și critice, până la urmă, pentru bună derularea unei relații contractuale și de creditare.
De data aceasta vorbim de niște creditori și de un parteneriat pe termen lung pe care-l vor avea cu antreprenorul și ăsta este un filtru foarte important pe care vrem să-l aplicăm.
Toate aceste startup-uri și antreprenorii din spatele lor vin către platforma noastră, încep să utilizeze aplicațiile cu promisiunea și finalitatea că echipele cel mai bine pregătite vor accesa canalele noastre de finanțare, respectiv VC-urile, business angels, care sunt deja clasice, acest nou canal de equity crowdfunding, și, de ce nu, canalele de lending, sau produse bancare care unora dintre acești antreprenori pot să li se potrivească.
Având în vedere faptul că ne adresăm unei zone mai nișate, de antreprenori în tehnologie, software, nu toate modele de analiză clasice, de banking, sunt calibrate pe spiritul și modul de administrare al acestor afaceri. Dar noi încercăm să creăm puntea de legătură între aceste canale de finanțare și antreprenorii inovatori.
Cum se va face ranking-ul startup-urilor?Ionuț
Noi credem că din câteva sute de startup-uri care se vor înscrie pe platformă, vor ajunge la liman câteva zeci. Adică undeva între 5 și 10%. În momentul în care o să avem 1.000 de utilizatori, probabil că o să fie undeva sub 100 cei care se pot finanța. Ratingul care se cheamă Findex crește pe măsură ce antreprenorul folosește fiecare tool.
Ce fel de tool-uri sunt disponibile pe platformă?Unele tool-uri cresc imediat ce sunt folosite, adică aduc creștere în Findex, altele au rating-ul lor personal și în funcție de rating-ul tool-ului respectiv, Findex-ul crește mai mult sau mai puțin. Tu, tot lucrând cu tool-urile, ai șansa de a ajunge la un Findex de 50 sau 75 de puncte, moment în care ești gata de finanțat.
Ionuț
Sunt tool-uri grupate în 3 categorii. Categoria de management executiv (cum ar fi business plan, marketing plan, test my idea, MVP), tool-uri care cataloghează anumite aspecte importante ale afacerii, ca fiind tool-uri executive. Mai este un tool foarte important care se referă la echipă, felul în care poți să-ți construiești echipa, felul în care poți să dai rating membrilor echipei. E un tool pentru un antreprenor.
Apoi sunt tool-uri financiare, acest Digital CFO cum îi spunem noi: financial planning, cost forcast, cashflow management. Tool-uri care sunt extrem de intuitive, pot fi folosite de orice antreprenor fie că are sau nu abilități financiare, deci lumea nu trebuie să se sperie. Unele sunt testele, altele sunt calcule de operatori.
Mai este și o categorie operațională în care vor fi câțiva parteneri de-ai noștri de contabilitate digitală, de facturare, legal, lucruri cu care antreprenorul poate să-și ducă mai departe activitatea.
Există tool-uri ca și due dilligence, omul apasă un buton și noi venim la el și vedem dacă a făcut ceea ce a promis. Există un tool care se numește board membership pe care antreprenorul îl poate folosi în momentul în care decide să-și construiască un board, iar noi îl putem ajuta să realizeze acest lucru.
Andrei
Ideea înființării Human Finance s-a bazat tocmai pe nevoia de educare a antreprenorilor, cumva să dăm înapoi societății sau comunității de antreprenori ceea ce am acumulat noi și din postura de bancheri și de antreprenori astfel încât să-i ajutăm să acceseze fundingul potrivit de la investitorul potrivit.
Ionuț
Există și un tool, care cred că este cel mai valoros dintre toate, care se numește ”cere un sfat”. În acel tool, omul intră și cere un sfat pentru afacerea sa: într-un număr limitat de caractere are voie să-și descrie afacerea și să ceară un sfat. Experții Human Finance intră și în cel mult 48 de ore oferă un răspuns la absolut toate cererile.
De asta zic să este foarte important ca în primul an, primii doi ani, această platformă să nu meargă singură. Trebuie să punem umărul și experiența noastră pe masă.
Andrei
Am învățat acum, din papucii de antreprenori, că este o lume foarte dinamică și o experiență foarte dinamică și calibrarea și adaptarea sunt critice pentru orice business, cu atât mai mult în lumea digitală.
Cum monetizați platforma?Ionuț
În principiu sunt două căi de monetizare. Unul este legat de abonament: cine intră și folosește toată platforma trebuie să plătească 49,99 euro/lună.
Cealaltă sursă sunt comisioanele de intermediere pentru cei care se finanțează. Noi credem că marea majoritate a veniturilor vor veni din abonamente, însă nu ne-am propus să ne îmbogățim din asta. De fapt, acum un an jumătate când am discutat prima oară despre platformă, ne gândisem la o afacere socială, după care încet-încet, planetele s-au aliniat și a devenit o afacere comercială.
Andrei
Apropo de test your idea, am luat și noi feedback de la diferiți oameni și au fost destu de mulți cei care ne-au spus că societatea românească nu ar fi pregătită ca în momentul în care vii cu un proiect social să se întrebe ce alte interese obscure ai.
Pe de altă parte, ne-am gândit și noi că dacă îl facem for business avem și noi o dinamică mai bună, mai multă motivație și, dacă am face veniturile pe care ni le dorim vom putea finanța alte proiecte sociale care ajută ecosistemul.
Ce fel de startup-uri sau antreprenori pot veni pe platformă?Andrei
Sunt două criterii eliminatorii pe care le depistăm, sperăm, cât mai repede. Unul este legat de inovație. Inițial, am fost tentați să ne adresăm doar sectorului tehnologic, dar ne-am zis că de ce să nu ajutăm și antreprenori din sectoare clasice de business, dacă ei inovează cu ceva. Nu trebuie neapărat să fie la nivel de produs, poate să fie și la nivel de proces, de platformă pe care construiesc. Orice face inovația aceasta este un principal criteriu de selecție pentru Human Finance.
Un alt criteriu este etica în business, care poate fi dovedită prin antecedente, poate fi depistată prin antecedente ale antreprenorului, sau principii și valori pe care noi le depistăm inclusiv cu tool-urile pe care le punem la dispoziție.
Ionuț
Inițial ne-am întrebat ce tool putem să inventăm care să ne spună dacă un antreprenor este etic sau nu, api ne-am dat seama că asta depinde de noi. Avem și exemple de antreprenori și investitori pe care i-am refuzat din acest motiv, lipsa de etică.
Sfaturi pentru antreprenori.Andrei
Din experiența anterioară de bancher, dar și din interviurile pe care le-am avut în această perioadă cu antreprenori din zona inovației, cred că diferența o face echipa, modul în care este complementară echipa ca experiență, principiile și valorile care-i leagă, pentru că este un parteneriat pe termen lung și trebuie să aibă un fundament foarte solid și consecvența cu care luptă pentru ideea pe care vor să o dezvolte.
Am cunoscut și antreprenori care sunt foarte atașați de idee și nu vor să mai testeze cu piață. adaptabilitatea, faptul că e nevoie să fie deschiși la ceea ce le spune piața, consecvența cu care construiesc proiectul. Sunt multe obstacole care apar, dar dacă crezi în ceea ce faci, te repliezi și mergi mai departe.
Ionuț
Eu voi da un sfat celor care nu s-au apucat de afaceri. Vreau să le spun că nu e târziu niciodată. Uitați-vă la noi!
Am auzit sfaturi de la alte persoane care spuneau că în primii zece ani este bine să lucrezi într-o organizație complexă ca să înveți procese, să înveți cum se fac afacerile, după care, după 30 de an ar trebui să-ți găsești un mentor și să înveți de la el toate lucrurile pe care le ai de învățat și după 40 de ani poți să faci afaceri cu adevărat și să-ți asumi riscuri și să mergi mai departe și în funcție de ceea ce ai cultivat până atunci să și culegi.
Cred foarte mult în aceste lucruri. Regula ne spune că după 30 și mai ales după 40 de ani poți să faci afaceri foarte bune. Depinde, acum, foarte mult de curajul pe care îl ai.