IBM: Provocarea globală Call for Code 2020 abordează schimbările climatice

David Clark, partenerul IBM și fondatorul IBM Call for Code și al David Clark Cause, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și Fundația Linux, a lansat anul acesta provocarea globală Call for Code, prin care invită dezvoltatorii de software și inovatorii IT din întreaga lume să contribuie la combaterea schimbărilor climatice, folosind tehnologia open source.

Pentru a accesa platforma dedicată provocării Call for Code, vă invităm să accesați link-ul următor: https://callforcode.org/ .

Cu ocazia celei de-a 75-a aniversări, Organizația Națiunilor Unite solicită o „analiză a realității globale actuale” și lansează cea mai complexă discuție la nivel mondial despre modalitățile de abordare a celor mai stringente probleme ale lumii, precum schimbările climatice.

Provocarea globală Call for Code 2020 încurajează și stimulează dezvoltarea unor aplicații practice, bazate pe software open source, printre care se numără Red Hat OpenShift, IBM Cloud, IBM Watson, IBM Blockchain și date de la The Weather Company. Scopul este utilizarea tehnologiei în moduri noi, care să genereze un impact umanitar imediat și de durată pentru comunitățile din întreaga lume.

Un studiu global IBM, realizat recent de Morning Consult, a intervievat peste 3.000 de programatori, primi respondenți și activiști sociali din China, Columbia, Egipt, India, Japonia, Spania, Regatul Unit și Statele Unite.

Rezultatele obținute în urma acestui studiu arată că:

  • 77% dintre primii respondenți și dezvoltatorii chestionați sunt de acord cu afirmația „Schimbările climatice reprezintă singura problemă cu adevărat urgentă cu care se confruntă generația mea.”;
  • 79% dintre respondenți sunt de acord că schimbările climatice sunt ceva ce poate fi redus sau combătut prin tehnologie;
  • 87% dintre respondenți consideră că este important ca un potențial angajator să ia măsuri cu privire la schimbările climatice;
  • Trei sferturi dintre respondenți sunt de acord că comunitatea open source poate ajuta la creșterea soluțiilor privind schimbările climatice pentru comunitățile aflate în nevoie;
  • Opt din zece respondenți sunt de acord că majoritatea oamenilor își doresc să ia măsuri pentru a ajuta la combaterea schimbărilor climatice, dar nu știu de unde să înceapă.

Peste 180.000 de participanți din 165 de țări au luat parte la Call for Code în 2019. Cu această ocazie, au creat peste 5.000 de aplicații destinate pregătirii și intervenției în caz de dezastre naturale. Anul acesta, Call for Code îi provoacă pe participanți să creeze inovații bazate pe tehnologii open source pentru a ajuta la stoparea și inversarea impactului schimbărilor climatice.

”Se resimte o nevoie urgentă de a lua măsuri pentru a combate schimbările climatice, iar IBM este poziționat în mod unic pentru a conecta experți umanitari de top cu cei mai talentați și pasionați dezvoltatori din întreaga lume", a declarat Bob Lord, Vicepreședinte Senior al IBM pentru Aplicații Cognitive și Ecosisteme pentru Dezvoltatori.

”IBM este hotărât să identifice, să implementeze și să scaleze soluțiile tehnologice care pot salva vieți, pot veni în ajutorul oamenilor și pot ajuta la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile viitoare.”, continuă acesta.

Lord a menționat că IBM s-a mobilizat la nivelul întregii companii, de la angajamentele de politică privind clima, la capacitățile de prognoză meteo ale IBM, susținute de AI și supercomputere.

”În ultimii doi ani, prin Call for Code, UNDRR a văzut potențialul dezvoltatorilor de a face față provocărilor majore ale societății, iar aceștia vor avea un rol crucial în răspunsul nostru la situațiile de urgență climatică.”, a declarat Mami Mizutori, Reprezentant Special al Secretarului General al Națiunilor Unite (SRSG) pentru Reducerea Riscului În Caz De Dezastre.

”Schimbările climatice reprezintă cea mai gravă problemă a modernității, cu o multitudine de factori contributivi localizați și efecte în cascadă, care nu pot fi rezolvate de o singură organizație. Avem nevoie de o rețea globală pentru a combate împreună această situație.”, continuă acesta.

IBM și David Clark Cause lansează cea de-a treia ediție Call for Code în Geneva, alături de noul sponsor Unity Technologies și sponsorul care le-a fost alături și în alți ani – Persistant Systems. De asemenea, Johnson & Johnson și Capgemini, companiile care au susținut și în trecut inițativa, se alătură și anul acesta provocării. Noile companii care susțin ediția din anul 2020 a evenimentului Call for Code sunt Red Hat și Nearform.

Anul trecut, echipa câștigătoare a provocării globale Call for Code, Prometeo, a creat un dispozitiv care, atunci când este purtat, măsoară monoxidul de carbon, concentrația de fum, umiditatea și temperatura, pentru a monitoriza siguranța pompierilor în timp real, precum și pentru a ajuta la îmbunătățirea stării de sănătate pe termen lung.

Soluția a fost dezvoltată în continuare prin programul Code and Response al IBM și tocmai și-a încheiat primul test pe teren incendiat în timpul unei arderi controlate, alături de grupurile Grups de Reforç d’Actuations (GRAF) și Grup d’Emergències Mèdiques (GEM) dels Bombers de la Generalitat de Catalunya din apropierea Barcelonei, Spania. Prometeo a fost dezvoltat de o echipă formată dintr-un pompier veteran, o asistentă medicală de urgență și trei programatori. După cum s-a observat ca urmare a celei mai recente testări, soluția hardware-software Prometeo se bazează pe mai multe servicii IBM Cloud.

Alte proiecte asemănătoare proiectului câștigător al ediției Call for Code 2018 - Project Owl - și totodată aplicația câștigătoare a hackatonului Call for Code din 2018 din Puerto Rico - DroneAid - au fost, de asemenea, dezvoltate prin intermediul programului Code and Response.

Pentru a vă alătura comunității și pentru a afla mai multe despre această provocare, puteți accesa CallforCode.org. Aplicațiile vor începe în ziua de 22 martie, Ziua Mondială a Apei 2020. Detalii suplimentare, programul complet al evenimentelor fizice și virtuale, precum și câteva instrucțiuni de înscriere în programul Call for Code pot fi găsite aici: https://developer.ibm.com/callforcode/. 



Citeste si