Idei de afaceri 2018 – industriile care vor lansa următorii unicorni

Peste 140 de startup-uri vor prezenta ideile de afaceri la Demo Day-ul Y Combinator. Care sunt industriile care vor lansa următorii unicorni?

Programul de accelerare Y Combinator, unul dintre cele mai cunoscute din lume, a ajuns la cel de-al 26-lea Demo Day. Pe parcursul a două zile, 141 de startup-uri care au trecut prin cohorta de iarnă 2018 a acceleratorului își vor pitch-ui ideile de afaceri care speră să-i aducă un pas mai aproape de a deveni următorul unicorn.

Și asta pentru că, până acum, Y Combinator a finanțat peste 1.500 de companii, iar 15 dintre alumnii programului sunt evaluați la peste un miliard de dolari, iar 70 dintre startup-urile care au trecut prin program au evaluări de peste 100 de milioane de dolari.

Înainte de Demo Day, la care vor participa cele mai multe startup-uri din istoria Y Combinator, fondatorii programului au făcut o scurtă statistică a cohortei care a trecut prin program în iarna 2018. În același timp, înscrierile pentru programul de vară 2018 al Y Combinator sunt încă deschise până pe data de 24 martie. Așa că, dacă credeți că aveți una dintre ideile de afaceri care vor face furori în 2018 și care are potențialul de a fi evaluată la un miliard de dolari, puteți să vă înscrieți pentru a participa în cadrul programului.

În ceea ce privește industriile din care fac parte cele 141 de startup-uri care au trecut prin programul Y Combinator, cele mai multe echipe au ca focus zona de B2B (32,6%), consumer (27%), bio/healthcare (17,7%). Pe lista industriilor din care vin cele mai multe idei de afaceri se află și fintech (5%), blockchain (3,5%) sau educația (5%).

Totodată, 35% dintre startup-urile care speră să ajungă următorul unicorn vin din afara Statelor Unite, din țări precum Argentina, Canada, Brazilia, Egipt, Columbia, Estonia, Franța, India, Mexic, Spania, sau Marea Britanie. Din păcate, în cohorta de acum nu există niciun startup românesc.

Vârsta medie a fondatorilor este de 29,91 ani, iar 27% dintre startup-uri sunt fondate de femei.

Puteți găsi aici detalii despre startup-urile care își vor prezenta ideile de afaceri la Demo Day. Pe listă se află startup-uri precum Voicery, care sintetizează vocea umană într-un mod mult mai realist, folosindu-se de rețele neuronale, sau Reverie Labs, care își propune să optimizeze cercetarea în domeniul farma folosindu-se de machine learning.

 

 



Citeste si