Idei de afaceri: investiție de 150.000 euro într-o cofetărie artizanală

Monica Pușcoiu, unul dintre concurenții emisiunii “Chefi la cuțite” ediția 2023, a deschis cofetăria artizanală Almond Cake Shop, specializată în produse din ingrediente naturale și fără zahăr adăugat, îndulcitori sau gluten, destinate persoanelor preocupate de alimentație sau diabetice, o investiție în valoare de 150.000 euro.

Monica a lansat și magazinul online Almond.store.ro, vizând, totodată, dezvoltarea business-ului și pe segmentul de evenimente corporate și private.

Cofetăria Almond Cake Shop are în meniu 30 de tipuri diferite de produse, majoritatea bazate pe făină de migdale și îndulcite natural cu ajutorul piureului de fructe, sfeclei de zahăr sau al cartofului dulce. 

O parte dintre produse sunt potrivite și pentru diete speciale - diabet sau intoleranță la gluten.

Prețurile produselor variază între 15 lei pentru 28 lei pentru prăjituri și ajung la 220 lei/kg pentru tort.

“Deschiderea cofetăriei artizanale Almond Cake Shop este un pas natural în activitatea mea, fiind al doilea business după laboratorul de dulciuri Pastry Bonbon și practic o transformare a acestuia din urmă într-un business mai puternic, cu un potențial ridicat pe o piață care are nevoie de opțiuni sănătoase de dulce. Gusturile și comportamentul de consum al românilor s-au schimbat foarte mult în bine, aceștia fiind tot mai preocupați de alimentație și tot mai dornici să consume produse realizate din ingrediente naturale și de o calitate ridicată. De aceea, având în vedere acest trend foarte puternic, intenționăm să dezvoltăm business-ul și pe segmentul de evenimente, atât corporate, cât și private, unde cererea pentru dulciuri și prăjituri sănătoase este ridicată”, spune Monica Pușcoiu, cofetar/pastry chef și co-fondator al cofetăriei artizanale Amond Cake Shop.

Monica Pușcoiu, 38 de ani, are experiență în domeniul cofetăriei, având studii de specialitate și dezvoltând un business de patiserie în 2020.



Citeste si