Înscrieri deschise la European FinTech Hackcelerator: cum ajungi pe piața din Asia

Fintech-urile din România și din Europa sunt invitate să se înscrie până pe data de 31 august la European FinTech Hackcelerator, o competiție care le deschide poarta spre piața din Asia.

Prin participarea în cadrul European FinTech Hackcelerator, două startup-uri fintech vor avea șansa de a-și prezenta soluțiile în fața unui grup de investitori, experți și reprezentanți ai unora dintre cele mai mari instituții financiare din Asia la Singapore Fintech Festival, care va fi organizat în cadrul finalei globale FinTech Hackcelerator, la finalul lunii noiembrie 2021.

Premiul cel mare al finalei globale este în valoare de 50.000 de dolari.

Câștigătorii ediției europene a hackathonului vor avea șansa de a câștiga câte 20.000 de dolari fiecare. Totodată, vor intra într-un program de networking și mentorat cu experți din Singapore și vor beneficia de acces gratuit timp de de 6 luni în APIX Innovation Sandbox. Detalii despre competiția europeană și înscriere în cadrul European FinTech Hackcelerator puteți afla aici.

European FinTech Hackcelerator este un eveniment inițiat de Accelpoint Accelerator, o organizație cu sediul în Polonia. Scopul acestui program este de a le facilita accesul pe piața din Asia.

European FinTech Hackcelerator  este susținut de organizații din Europa și Asia, precum Singapore FinTech Festival, Enterprise Singapore, EDB Singapore and Europe, Polish Investment and Trade Agency, British Embassy in Warsaw, Climate-KIC, Findec, Dealroom sau Seedstars.

Înscrierile la European FinTech Hackcelerator sunt deschise până pe data de 31 august 2021.



Citeste si